Liviu Dragnea: discuția finală privind echilibrarea bugetelor locale va avea loc săptămâna viitoare

buget cosmetizat echilibrarea bugetelor locale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că discuţia finală privind echilibrarea bugetelor locale ar putea avea loc săptămâna viitoare, în prezenţa ALDE şi a premierului Viorica Dăncilă.

Întrebat, vineri, la Parlament, la finalul unei şedinţe de peste trei ore a coaliţiei de guvernare, dacă s-a stabilit ca 100% din impozitul pe venit să rămână autorităţilor locale, pentru echilibrarea bugetelor locale, liderul PSD Liviu Dragnea a spus că este necesară o discuţie şi în prezenţa premierului.

„Nu am discutat azi. Nu au putut veni azi doi specialişti de la Finanţe şi Dezvoltare. Vom discuta cred că marţi, vom avea o discuţie finală şi cu colegii de la ALDE, şi cu Finanţele şi cu Ministerul Dezvoltării şi cu doaman premier, dar trebuie să discutăm şi despre proiecţia bugetară pe anul viitor ca să vedem care e anvelopa care poate susţine impactului lbugetar al măsurilor pe care le propunem, astfel încât autorităţle locale să iasă din 2019 din acastă situaţie în care au fost puse timp de 20 şi ceva de ani de zile. Sigur că vrem să le impunem şi condiţionalităţi, dar de bun simţ”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a avut mai multe runde de discuţii, în ultimele două săptămâni, cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, privind echilibrarea bugetelor locale. Dragnea afirma, pe 26 octombrie, că susţine o echilibrare a bugetelor locale, pentru că sunt localităţi care au venituri mici şi judeţe care au venituri insuficiente.

„Din păcate, nu s-a reuşit, până acum, un sistem de alocare şi de repartizare, precum şi echilibrare a sumelor pentru autorităţile locale, care să mai diminueze diferenţele mari dintre localităţile care au bani puţini, faţă de localităţile care au bani mai mulţi. Este aproape sigur că tot impozitul pe venitul local va trebui să rămână la nivel local. De-aici începe o altă discuţie: cum să se repartizeze în interiorul judeţelor”, a subliniat Dragnea.

Preşedintele PSD susţine că sunt mai multe variante luate în calcul. Una dintre acestea este cea din 2015 – un buget minim pentru fiecare comună, judeţ sau municipiu, combinată cu o sumă alocată pe cap de locuitor. Liderul social-democrat a mai susţinut că trebuie stabilită varianta care asigură o funcţionare corectă şi decentă a administraţiei locale şi sume destul de importante pentru dezvoltare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.