Programul Litoralul pentru toți începe la finele lui august. Cazare chiar și cu 70% mai ieftină

Litoralul pentru toți 40.000 de turişti

Programul Litoralul pentru toţi va debuta la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie, iar tarifele vor fi stabilite de fiecare hotel în parte, care ar putea fi cu 70% mai mici faţă de vârful de sezon, ca şi în anii trecuţi.

”Am început pregătirea programului ‘Litoralul pentru toţi’, pentru că avem nevoie de circa 20 de zile. Trebuie să ştim din timp ce hoteluri se vor înscrie, am început înscrierile. Ca urmare a recomandărilor Consiliului Concurenţei, noi nu mai impunem tarife. Fiecare unitate hotelieră îşi stabileşte tarifele, la fel şi perioada de desfăşurare. Noi facem doar recomandarea să înceapă în perioada de extrasezon, când tarifele sunt mai mici”, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan.

Litoralul pentru toți. Fiecare hotel, liber să-și stabilească tariful

Astfel, este al doilea an când fiecare hotel care participă la acest program îşi stabileşte tariful.

”Din experienţa pe care o avem, tarifele din acest program sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Dragoş Răducan.

Întrebat când va demara programul, el afirmă că a propus data de 1 septembrie, dar fiecare hotel decide în funcţie de gradul de ocupare. ”Astfel, unii pot începe din 28 sau 29 august, iar alţii la 1, 2 sau 3 septembrie. Noi, aici (la hotelul Majestic din Jupiter), începem în 4 septembrie”, a adăugat reprezentantul FPTR, care a subliniat că patronatul va anunţa ce hoteluri participă la program printr-un un comunicat în jur de 25 august.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.