Leo Iorga, legendarul vocalist al formației Compact, a murit

Leo Iorga
Leo Iorga

Leo Iorga avea 54 de ani și a învins cancerul depistat în 2011, dar boala a recidivat. La începutul anului a fost anuțat de medici că are o tumoră în stadiul 3-4 la singurul plămân rămas.

În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Leo Iorga s-a agravat, iar artistul a ajuns la spital recent, în urma unor complicații aduse de o pneumonie care a recidivat.

„A revenit o pneumonie care credeam că s-a stins, în august o făcuse, când s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut să meargă. Am început voiajul prin spitale, să spunem, la Urgențe, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale”, declara Paula, soția artistului, zilele trecute.

Ultimul său concert, unul ce va rămâne în istoria muzicală românească, a fost pe 20 septembrie a.c., când, sfindând greutatea bolii, din scaunul cu rotile în care l-a condamnat ultima operație, solistul a făcut audiența prezentă la spectacolul de la Arenele Romane să împietrească de emoție, la auzul refrenului pe care vocea sa l-a făcut nemuritor: „După ani și ani mă voi întoarce/După ani și ani sigur voi veni/ După ani și ani vom fi împreună din nou/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând”.

Povestea lui Leo Iorga

Leo Iorga s-a născut pe 2 decembrie 1964, la Arad. A început să cânte la 14 ani ca toboșar în trupa liceului „Ioan Slavici”. Până în 1985 colaborează cu grupul „Pacific”. În 1988 cântă lead vocal la grupul Cargo lansând hiturile „Brigadierii”, „Povestiri din gară”; „Erata”. Din toamna lui 1988 până în 1996 este lead vocal al grupului Compact în componența lui Adrian Ordean , Vlady Cnejevici , Teo Peter, Emil Laghia și Leluț Vasilescu, formație catalogată de Florian Pittiș și de mulți alții drept „formula de aur a Compactului”.

Cu Leo Iorga vocal, trupa Compact cântă la festivalul „Mitt Ein Ander” la Berlin în 1989. Trei turnee în Republica Moldova (1988, 1990, 1992). În 1990 participă la turneul „British Rock for Romania ” alături de trupele Crazy Had , Jesus Jones, Skin Games. În 1992 participă la festivalul „Rock ’92” alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep și Ian Gillan Band, iar în 1993 susține două concerte (în Brașov și Sofia) alături de legendara trupă Nazareth. În 1994 cântă la „Skip Rock Festival” alături de celebrul grup Jethro Tull. În 1993- ’94-’95, turneul Marlboro Music alături de Holograf, Iris, Direcția 5.

Din 1997 până în anul 2001 a cântat alături de Adrian Ordean, George Patranoiu , Mario Ticlea , Bobiță Stoica , Anca Neacșu, Irina Nicolae, Paul Pampon Neacșu, Cătălin „Bibanu” Dalvarea, Andi Savastre în formația Schimbul 3.
Din 2003 a cântat alături de Pacifica. PACT a fost, de asemenea, un proiect muzical format de Leo Iorga și Adi Ordean. Acesta se bucura de o componență de legendă în istoria pop-rock-ului românesc: Leo Iorga – vocal, Adrian Ordean – chitară, Marian Mihăilescu – chitară bass, Răzvan Gorcinsky – tobe și Alex Ardelean – chitară.

Începând cu anul 2017, după 22 de ani, Leo Iorga s-a  alăturat ca invitat al  trupei COMPACT B,î ntr-o componență de legendă în istoria rockului românesc: Costi Cămărășan(fondatorul formatiei Compact) – chitară, Leluț Vasilescu- tobe, Adrian Ordean- chitară, Adrian ”Coco” Tinca – chitară bass, Adrian Kiseleff- clape.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.