Camera Deputaților a aprobat, marți, Legea „2 Mai”. Proiectul prevede eliminarea posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.
CITEŞTE ŞI: Gorghiu promovează Legea 2 mai: Niciun traficant de droguri nu va mai scăpa fără puşcărie
Legea are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.143/2000, precum şi modificarea Legii nr.194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.
„Prea multă vreme am ignorat sau am preferat să ascundem sub preș acest fenomen care a generat și generează extrem de multe drame. E o problemă pe care trebuie să o tratăm indiferent de culoarea noastră politică, pentru că în școli se consumă droguri, în cluburile în care tinerii merg se consumă droguri, tineri sunt trimiși săgeți în licee să nenocească alți copii. Da, azi vom vota un prouiect să nu mai dăm posibilitatea, iertați cuvântul, nenorociților să mai primească condamnări cu suspendare. Nu e suficient și va trebui să mergem și mai departe”, spune deputatul PSD Daniel Suciu.
Înăsprirea pedepselor
El afirmă că toți parlamentarii ar trebui să lucreze împreună pentru înăsprirea pedepselor pentru traficul de droguri.
„În fiecare municipiu reședință de județ să fie un centru pentru a trata această aduicție. Consumatorii, mulți dintre ei, sunt victime și trebuie tratasți ca atare. Vom vota cu două mâini acest proiect de lege”, încheie Suciu.
Legea, care a fost aprobată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 250 de voturi „pentru” și 21 „împotrivă”, merge la promulgare.
Cetățeanul TV