Un om de afaceri român şi firma pe care acesta o reprezenta au fost trimişi în judecată de către Parchetul European, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.
CITEŞTE ŞI: Kovesi denunţă presiuni URIAŞE asupra procurorilor DNA
Parchetul European anunţă, într-un comunicat de presă, că un om de afaceri român şi o firmă pe care o reprezenta au fost trimişi în judecată la Tribunalul Bucureşti pentru obţinerea frauduloasă a peste 3 milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea RECUMED, un centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi al reconstrucţiei biologice, scrie News.ro.
Ancheta este condusă de Parchetul European (EPPO) din Bucureşti, care suspectează că, pe lângă frauda împotriva intereselor financiare ale UE, firma care a obţinut în mod abuziv proiectul şi reprezentantul acesteia au spălat bani după ce au primit fondurile.
„Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, a transmis EPPO în comunicatul de presă.
Ar fi avut un complice
Sursa citată a precizat că omul de afaceri nu a acţionat singur şi a avut un complice, care era reprezentantul unei societăţi spaniole care urma să furnizeze echipamente pentru centrul de recuperare medicală şi să efectueze lucrările de construcţie.
„Se presupune că ambii suspecţi au întocmit declaraţii false pentru a dovedi că nu se aflau în conflict de interese cu societatea pe care o reprezenta celălalt şi, în consecinţă, au părut să respecte dispoziţiile legale care reglementează principiile transparenţei, legalităţii şi competitivităţii unei proceduri de achiziţii publice. În plus, procedura de atribuire a contractului a fost simulată prin depunerea de contraoferte fictive în numele altor societăţi comerciale şi prin prezentarea de documente false din care reieşea că societatea spaniolă îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru a dovedi capacitatea tehnică de a executa contractul”, au mai transmis procurorii europeni.
Aceştia au precizat că ancheta a relevat faptul că, după obţinerea fondurilor europene, compania românească a transferat banii obţinuţi pentru proiect în conturile bancare ale unor companii spaniole. Banii au fost apoi transferaţi către alte societăţi cu sediul în Cipru şi Portugalia, iar o mare parte din ei au fost în cele din urmă redirecţionaţi înapoi în conturile beneficiarului iniţial din România, prin emiterea de facturi false.
„Din investigaţiile efectuate a rezultat că valoarea reală de achiziţie a echipamentelor şi produselor medicale aferente executării proiectului a fost de aproximativ patru ori mai mică decât valoarea de achiziţie declarată în cadrul proiectului şi că preţurile iniţiale de achiziţie au fost negociate şi stabilite chiar de către primul suspect. Valoarea produselor medicale a fost supraevaluată prin tranzacţiile succesive ale acestora de la furnizorii iniţiali prin intermediul unor societăţi din Cipru, Portugalia şi Spania, astfel încât, în final, să fie vândute beneficiarului iniţial român la preţul supraevaluat”, a mai transmis Parchetul European.
Procurorii europeni menţionează că cea de-a doua persoană care a acţionat în calitate de complice la schema de fraudă a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei la 20 septembrie 2022.
Pedeapsa a fost stabilită la 3 ani de închisoare, care a fost suspendată la o perioadă de supraveghere de 4 ani, deoarece a pledat vinovat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înaintat Tribunalului Bucureşti şi se aşteaptă o hotărâre definitivă.
Cetățeanul TV