Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT pe intervenţia în cazul Caracal: Guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi şi slugi

ohannis și-ar dori alegeri anticipate în primăvară

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că s-a ajuns la cazul Caracal pentru că guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi şi slugi, acuzându-le că principalul scop a fost de deschidere a porţilor închisorilor. Preşedintele Klaus Iohannis face declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni, după şedinţa CSAT. Reuniunea a durat două ore, iar discuţiile au vizat crimele din Caracal.

„Am condus astăzi şedinţa CSAT în care am analizat rapoartele MAI şi STS referitoare la modul în care au gestionat evenimentul tragic de la Caracal. Această dramă ne arată unde este dus statul cu instituţiile lui atunci când pe primul loc sunt puse salvarea şi protejarea infractorilor şi când deschiderea porţilor închisorilor devine grijă decidenţilor politici. Modificările aduse legilor justiţiei, valul de pensionări, recursul compensatoriu toate au generat grave vulnerabilităţil la adresa siguranţei naţionale cu efecte dramatice. Am ajuns aici pentru că în ultimii ani guvernele au umplut ţara de prea mulţi incompetenţi”, a spus Klaus Iohannis.

„Am ajuns aici pentru că guvernele din ultimii ani au umplut ţara de incompetenţi în funcţii, au pus slugi şi oameni incapabili. Corupţia şi incompetenţa distrug statul”, a acuzat Iohannis.

„Garantarea siguranţei cetăţeanului trebuie să fie prioritatea zero a clasei politice. Cetăţeanul trebuie să îşi recâştige încrederea în stat şi în instituţii, iar un prim pas obligatoriu e eliminarea definitivă din sistem a celor care nu îşi fac această datorie”, a mai spus preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că rapoartele STS şi MAI pe cazul Caracal, prezentat în CSAT, au arătat deficienţe grave, inclusiv atitudinea refractară a lucrătorilor poliţiei faţă de victimă, preşedintele catalogând întârzierile drept „criminale”.

„Am cerut instituţiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele prezentate în rapoarte reflectă o serie de deficienţe grave, dintre care amintesc:

– întârzieri nejustificate în declanşarea investigaţiilor; deşi dispariţia a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineaţa zilei de 25.07, ora 08:30;

– nerespectarea procedurilor interne privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional ”Alertă Răpire Copil”, precum şi a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional ”Alertă Răpire Copil”;

– atitudinea refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei faţă de victimă, aceştia neimplicându-se în obţinerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta;

– problemele de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor;

– lipsa dotărilor, atât cu mijloace de deplasare, comunicaţii, cât şi cu privire la tehnica în domeniul IT;

– dimensionarea deficitară a structurilor operative şi încadrarea necorespunzătoare cu specialişti, precum şi lipsa pregătirii continue a acestora”, a spus Klaus Iohannis.

Şeful statului spune că una dintre cauzele principale „de deprofesionalizare a instituţiilor a constituit-o şi numirile în funcţiile de conducere pe criterii politice, nu pe cele de competenţă profesională”.

„Din analiza foarte serioasă făcută în cadrul şedinţei CSAT, s-a constatat că instituţiile care au responsabilităţi în domeniul securităţii cetăţenilor nu au reuşit, în urma unui lung şir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituţia României, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. În aceste zile, m-am consultat cu specialiştii din zona de siguranţă publică şi din justiţie pentru a pune la punct soluţiile concrete. Nu am atribuţii executive decât în cadrul CSAT, însă voi transmite tuturor instituţiilor soluţiile pe care eu le propun, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite”,a afirmat Iohannis.

Preşedintele spune că a solicitat Guvernului României ca, până la finalul lunii august, să elaboreze o serie de măsuri.

„Proceduri de reacţie rapidă şi corelare a tuturor instituţiilor implicate, inclusiv parchete, astfel încât în situaţii precum cea de la Caracal să nu mai existe întârzieri criminale în acţiunea organelor statului. De asemenea, am solicitat Guvernului să analizeze în regim de urgenţă legislaţia actuală în cazul infracţiunilor grave şi foarte grave, contra persoanei, în special în situaţiile în care sunt afectate viaţa, libertatea şi integritatea corporală, identificarea modalităţilor de optimizare a localizării, prin implementarea transmiterii prin SMS a coordonatelor geografice ale terminalului şi analiza situaţiei Sistemului de urgenţă actual 112. Am solicitat în cadrul şedinţei de astăzi identificarea unor proceduri stricte cu privire la modul în care cei care răspund la 112 trebuie să ofere sprijin celor aflaţi în nevoie”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi membri ai Executivului au analizat raportul preliminar MAI şi date cu privire la crimele din Caracal. Deşi a demisionat din funcţie, Nicolae Moga a fost prezent la întrunire.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.