Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, astăzi, 30 septembrie 2021, la o întâlnire în format videoconferință cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, şi alți lideri europeni, în pregătirea reuniunii informale a Consiliului European și a Summitului UE – Balcanii de Vest din perioada 5-6 octombrie 2021, de la Brdo, Slovenia.
În cadrul videoconferinței, Președintele României a solicitat discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, a temei privind creșterea prețurilor la energie.
Propunerile statelor membre
În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea identificării unor soluții europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuției miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creșterilor prețurilor la energie pentru cetățenii europeni.
Președintele României a atras atenția asupra faptului că este nevoie de un efort comun al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pentru identificarea acestor măsuri care să vizeze, în principal, protejarea populației afectate de creșterile de prețuri ale energiei, precum și a mediului economic.
Cetățeanul TV