Aflat pe final de mandat, președintele Klaus Iohannis primește lovitură după lovitură. Șeful statului va fi reclamat la ANAF ca să își achite datoriile pe care le are către statul român, asta după ce deja PSD a cerut o comisie de anchetă privind cheltuielile făcute de Iohannis în mandatul său de președinte.
Preşedintele Partidului Drept, Vlad Gheorghe, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că îl va reclama pe Klaus Iohannis la ANAF, cu speranţa că preşedintele va plăti jumătate de milion de euro statului român, bani încasaţi „ilegal”, în opinia liderului DREPT.
„În campania de europarlamentare, în vară, am fost aici la ANAF Sibiu şi am depus o cerere de executare silită împotriva lui Iohannis Klaus Werner pentru banii pe care i-a încasat ilegal pe cele două case pe care le-a deţinut. ilegal în detrimentul statului român. Şi astăzi voi mai merge încă o dată să mai fac încă o cerere, având în vedere noile decizii în instanţă cu privire la imobilul din strada Bălcescu şi Magheru, dar în special cu privire la imobilul din strada Bălcescu”, a declarat Vlad Gheorghe.
Iohannis ar trebui să dea statului 500.000 de euro
Liderul DREPT susţine că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să dea statului român 500.000 de euro
„Ştim că este vorba de un prejudiciu de 260.000 euro, de peste 260.000 euro încasaţi din chirie ilegală de domnul Iohannis, de familia domnului Iohannis, bani pe care dânsul trebuie să-i dea urgent înapoi, pe care să refuze să-i dea şi tărăgănează în instanţă, în justiţie, în justiţia căreia nu i-a găsit o casă la Sibiu. Şi mai e nevoie şi de dobânzi şi penalităţi la banii pe care i-a încasat de mai bine de 10 ani, dacă nu mă înşel, pe o perioadă foarte lungă. Deci aş spune că suma este cel puţin dublă. Domnul Iohannis datorează Sibiului minim 500.000 euro în acest moment şi eu zic că ANAF trebuie să-şi facă datoria şi voi mai depune încă sau cerere de executare silită în acest sens , pentru că ANAF are cel puţin două decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile în legătură. cu acele imobile care nu trebuiau să-i aparţină domnul Iohannis. şi cum domnul Iohannis are foarte multe alte case în Sibiu, ANAF, eu zic că sunt şi ce executat pentru cei mai puţini 500.000 euro pe care îi datorează statului român. Pe lângă faptul că Iohannis vedem cu toţii că a cerut să i se investească , i-a pus pe alţii, n-a făcut-o cu mâna lui, să se investească 5 milioane de euro în noua lui în casă, pe care de data asta , bineînţeles, nu o să o pună în declaraţia de avere, pentru că doar o să o folosească pe viaţă de la RAPPS”, a arătat Vlad Gheorghe.
Mai mult, Vlad Gheorghe a propus să i se confişte averea „nejustificată” a preşedintelui Klaus Iohannis printr-o iniţiativă legislativă pe care cei de la DREPT doresc să o depună în noul Parlament.
Cetățeanul TV