Iohannis îl atacă dur pe Dragnea. „Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului”

Iohannis pune capăt zvonurilor

Klaus Iohannis îl atacă dur pe Dragnea, despre care spune că este un infractor care s-a cocoțat în fruntea statului și care este disperat pentru că apar tot mai multe informaţii despre infracţiunile pe care le-a comis, astfel că încearcă, prin manipulare, să aducă în atenţie alte lucruri.

„Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului. Iar Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, ci în fake news. Ce a prezezentat ieri este ceea ce azi se numeşte fake news. Mai demult se numeau pur şi simplu minciuni, minciuni PSD-iste”, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Iohannis îl atacă dur pe Dragnea, cu referiri la Caragiale

Iohannis îl atacă dur pe Dragnea, despre care spune că acum disperat pentru că apar tot mai multe informaţii despre infracţiunile pe care le-a comis, astfel că încearcă să aducă vorba despre alte lucruri prin manipulare. „Nu pot să nu menţionez valizele şi constat cu tristeţe că si în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut Caragiale, apoi acea fază ciudată cu bileţelul roz pierdut şi regăsit, iar acum valiza. Contrar celor vehiculate de mincinoşi, nu ştiu ce e cu această valiză, dar jurnaliştii am înţeles că vor arăta ce conţine această valiză. (…) Este disperat (Liviu Dragnea, n.r.), se arată tot mai mult că are probleme majore şi caută să aducă vorba despre alte lucruri, încearcă metode de manipulare”, a spus Iohannis.

După ce jurnaliştii Rise Project au anunţat că vor difuza documente referitoare la Tel Drum şi la Liviu Dragnea şi apropiaţi ai acestuia, documente  despre care au spus că le-au găsut într-o valiză, „găsită în zona rurală din Teleorman”, Liviu Dragnea a venit luni la Parlament cu două valize una cu ”gogoşi de la Rise Project” şi una cu ”dosare” despre FDGR şi Klaus Iohannis.

”Prima valiză este cu gogoşi de la Rise Project. Sunt aici proaspete. A doua valiză, ştiţi că eu sunt din Teleorman şi ca orice localnic din Teleorman, am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns la DNA. Şi hai să vedem ce este: dosarul cu achiziţia frauduloasă a imobilului Raiffeisen. Dosarul cu retrocedări către Forumul Democrat German a bunurilor grupului etnic german. Dosarul cu promovarea procurorilor care i-au închis dosare (lui Iohannis, n.r.). Dosarul cu declaraţii mincinoase despre banii încasaţi din chirii. Cash. Dosarul cu închirierea căminului de batrani de la forumul Democratic german. Dosarul cu presiuni asupra unui judecător CCR. Hopa, mai avem nişte stickuri. Aceste două valize vi le las”, a spus liderul PSD.

Întrebat de jurnalişti, Dragnea a spus că valiza despre care a scris Rise Project este ”o gogoaşă”, nu are legătură cu el şi că ”e o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnilor Lazăr”. Ulterior, Rise Project a difuzat o primă serie de documente.

Liviu Dragnea a fost condamnat in dosarul DGASPC la 3 ani si sase luni cu executare, dar solutia nu este definitivă.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.