Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu, suspecți într-un nou dosar de evaziune şi spălare de bani

niculaeIoan Niculae, patron al grupului SC Interagro SA, şi Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, sunt urmăriţi penal de DNA, într-un dosar de evaziune fiscală, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  îl acuză pe Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, de trafic de influenţă, iar pe Ioan Niculae patronul grupului S.C. Interagro S.A. de cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. În acelaşi dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru Nicoleta Mariana Toncea, concubina lui Niculae şi preşedinte al S C. Interagro S.R.L.,  pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani. Viorel Bărac, director general S.C. Interagro S.A., Adriana Guţă, director economic al firmei, şi SC Interagro SA sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

 Promoții de 10 milioane de euro

PotrivitDNA, perioada 2008- 2009, între S.C. Interagro şi o altă societate specializată în producţie agricolă şi tranzacţii cu produse agricole, au avut loc mai multe tranzacţii comerciale ce au avut la bază „prestaţii neexecutate, privind contractul încheiat în luna august 2008, în valoare de 10.000.000 de euro”. Obiectul contractului era realizarea de materiale promoţionale, respectiv brelocuri, post-it-uri şi standuri, pentru S.C. Interagro S.A. de către firma respectivă.

„La solicitarea suspectului Ioan Niculae, sumele de bani au fost “trecute” formal prin societatea respectivă, pentru ca ulterior, la indicaţiile acestuia, să fie externalizate într-o firmă de tip “off shore” din Insulele Virgine. Încheierea şi derularea contractului de prestări servicii de publicitate dintre S.C. Interagro S.A. şi societatea respectivă, s-a făcut prin intermediul suspecţilor Bărac Viorel şi Guţă Adriana, care au semnat contractul şi s-au ocupat de înregistrarea documentelor financiar – contabile pentru a crea aparenţa de îndeplinire a prestaţiilor”, susţin procurorii DNA. Conform anchetatorilor, Nicoleta Toncea, la dispoziţia lui Ioan Niculae, s- a implicat în realizarea plăţilor către firma respectivă. „Circuitul financiar de spălare a banilor proveniţi din evaziune fiscală, a fost iniţiat şi coordonat de suspectul Ioan Niculae şi a avut ca scop prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei şi impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Bani pentru influență

Potrivit documentului citat, în prima parte a anului 2009, Niculae a încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro.

„Persoanele care au acceptat influenţa suspectului Ioan Niculae, au încercat prin activităţi de „lobby” să determine promulgarea unei asemenea Hotărâri de Guvern, deşi se cunoştea opinia Comisiei Europene referitoare la acest tip de „subvenţionare”. Măsura de sprijin avută în vedere reprezenta un ajutor de stat care contravine legislaţiei aplicabile la nivelul Uniunii Europene iar consecinţa directă era că suma necesară unei asemenea facilităţi fiscale nu putea fi prevăzută în proiectul Legii bugetului de stat”, mai susţin anchetatorii.

Astfel, Niculae i-ar fi promis lui Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, în perioada respectivă, diferite foloase, pentru ca acesta din urmă să intervină pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Guvernului României în vederea aprobării Hotărârii de Guvern.

Ioan Niculae a fost adus, astăzi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a-i fi comunicate acuzaţiile din noul dosar în care este cercetat, respectiv de evaziune şi spălare de bani.

Omul de afaceri a fost adus la DNA din penitenciar, unde execută pedeapsa primită în dosarul „Mită la PSD”.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.