Inspecţia Judiciară verifică modul în care au fost respectate procedurile de către magistrații implicați în cazul de la Caracal

Gheorghe Dinca
sursa : Google

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu şi face verificări privind modul în care au fost respectate dispoziţiile procedurale de către magistraţii implicaţi în ancheta de la Caracal. Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare verifică și circumstanţele în care au fost date publicitatii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale de către Asociaţia “Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor”.

“Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public despre cercetările privind dispariţia a două persoane din judeţul Olt, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu: 1. La 26 iulie 2019 pentru verificarea modului în care au fost respectate dispoziţiile procedurale de către magistraţii implicaţi în instrumentarea cauzei. 2. La 29 iulie 2019 pentru verificarea circumstanţelor în care au fost date publicitatii presupuse informaţii vizând derularea anchetei penale de către o asociaţie profesională a magistraţilor”, arată un comunicat de presă.

Asociaţia “Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a trimis, sâmbătă, o scrisoare deschisă, în care relatează succesiunea evenimentelor in cazul tragediei din Caracal. Procurorii reclamă faptul că echipajele de poliție nu au stat în fața locuinței suspectului și că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 că ar fi auzit țipete.

În ultimele 24 de ore au existat multe informații în spațiul public, contradictorii sau inexacte, fie că au venit de la persoane private sau de la reprezentanții autorităților. Nu dorim pe această cale să ne scuzăm pentru faptul că autoritățile statului, în acest caz, nu au reușit să salveze viața a două tinere, nici să arătăm vinovați sau probleme juridice de interpretare a textelor legale în vigoare.

Între obligația de rezervă și datoria noastră față de beneficiarul sistemului de justiție, cetățeanul, am ales să prezentăm cronologia zilelor de 24-25 iulie 2019, astfel cum a fost ea constatată de colegii procurori, fiecare dintre dumneavoastră putând să analizeze și să tragă concluziile pe care le consideră corecte:

Miercuri, 24.07.2019- ziua în care victima a dispărut

Joi, dimineața, 25.07.2019- părinții victimei anunță poliția cu privire la dispariție

Joi, ora 11,00- victima apelează Serviciul de Urgență 112 de mai multe ori

Joi, ora 15,30- Dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de poliție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Joi, în jurul orei 16,00 – procurorul emite ordonanța provizorie de interceptare si localizare pentru doua numere de telefon ce au rezultat din informații

Joi, ora 19,15- este primită informația că victima ar putea fi in 3 locații dintr-o comună

Joi, ora 19,50- sunt emise mandate de percheziție pentru cele 3 locații

Joi, ora 19,58- se intră cu mandatele de percheziție în cele 3 locații

Joi, ora 19,58- 21,00- se efectuează cele 3 percheziții fără a fi identificată victima sau alte probe

Joi, ora 21.00-vineri 02,00- se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor deoarece exista o informație despre un autoturism implicat într-o altă speța asemănătoare

Vineri, ora 02,00- se identifică proprietarul autoturismului

Vineri , ora 02,00- sunt trimise echipaje de poliție în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constata ca nu exista nicio activitate

Vineri, ora 02,20- sunt solicitate mandate de percheziție pentru locația suspectă si alte 2 posibile locuri

Vineri, ora 03,05- sunt luate mandatele de percheziție de la instanță

Vineri , ora 03,15- Politia anunță că nu mai are oameni disponibili la sediu

Vineri, ora 05,30- se constituie echipa de polițiști

Vineri, ora 06,00- se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziție, inclusiv în locuința suspectului.

De asemenea, datele cunoscute de procurori indică faptul că niciun vecin al suspectului nu a sunat la 112 pentru că ar fi auzit țipete. În cauză au fost supravegheate toate numerele de telefon disponibile și cu privire la care exista o suspiciune că aveau legătură cu cauza, în condițiile legii, în încercarea de a identifica locul unde este victima. Victima nu a dat informații la 112 despre vreun service, ci doar a spus ca vede un copac, un gard roșu, un brad, câinii si un autoturism.
Localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case deoarece atât permite sistemul utilizat de aceștia. În cauză nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR.
De aceea, joi, un echipaj al Direcției de Operațiuni Speciale a venit de la București și la ora 22,00 a ajuns la fata locului in încercarea de a ajuta la localizare. La ora 23:00 nu se știa locul unde s-ar fi putut afla victima iar localizarea a fost făcută cu tehnica disponibilă, deficitară, aceeași ca în toate dosarele penale instrumentate în ultimii 3 ani.
La prima suspiciune cu privire la locul unde s-ar putea afla victima echipajele de poliție au fost trimise să facă investigațiile necesare iar procurorii au dat indicații ca la cel mai mic semn de activitate să intre. Niciun procuror nu a interzis polițiștilor să intre în locație, aceștia comunicând că nicio activitate nu se auzea și nu se observa în interiorul curții sau al casei.
Ulterior acestor activități, s-a stabilit că joi, în jurul orei 13,00 vecinii au observat si au putut simți miros de fum, dar au crezut ca e de la treburi casnice iar cu ocazia percheziției un corp a fost găsit carbonizat.
AMASP consideră că este necesar să fie clarificate orice aspecte care au îngreunat sau împiedicat ancheta în acest caz și dacă au existat erori sau încălcări ale dispozițiilor legale, indiferent de persoana care le-ar fi săvârșit. Înțelegem că toate autoritățile statului au o obligație pozitivă de a interveni și de a apăra viața și integritate cetățenilor, ceea ce presupune ca în condiții de urgență, în care timpul este de esența îndeplinirii acestei obligații să existe dispozițiile legale și mijloacele tehnice necesare pentru a o putea îndeplini. Ne pare rău că în această situație nu au existat aceste mijloace și că autoritățile statului nu au putut proteja drepturile fundamentale, respectiv dreptul la viață”. (comunicat AMASP)

Duminică, Gheorghe Dincă, reţinut în cazul dispariţiei fetei de 15 ani din Olt, a recunoscut că a ucis-o pe aceasta, precum şi pe adolescenta de 18 ani dispărută din aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ