Inculpații din dosarul Romprest rămân în arest

RomprestCele 15 persoane arestate preventiv în luna mai în dosarul Romprest rămân în arest, după ce magistrații au admis contestația procurorilor față de plasarea lor în arest la domiciliu.

Curtea de Apel Ploiești a admis luni contestația DIICOT Ploiești față de decizia Tribunalului Prahova prin care cei 15 erau plasați în arest la domiciliu și a menținut arestul preventiv față de inculpați pentru încă 30 de zile. Hotărârea este definitivă.

În total, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploiești, la începutul lunii iunie, în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Printre aceste persoane se află și unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Nicolae Capră.

Anchetatorii au dispus disjungerea cercetărilor față de omul de afaceri Florian Walter, patronul firmei Romprest, care este dat în urmărire, pe numele său fiind emis mandat de arestare în lipsă.

Walter a fost dat în consemn la frontieră încă din data de 6 mai, iar IGPR a anunțat recent că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite, autoritățile demarând procedurile în vederea extrădării sale în România.

Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.

Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi.

După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de patronul Romprest, în vederea utilizării în scopuri proprii.

Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este de 4.500.000 euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro), supusă procesului de reciclare.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.