O femeie în vârstă de 35 de ani a fost găsită moartă într-o piscină din Craiova. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum a survenit decesul
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi de către o femeie de 46 de ani din Craiova, cu privire la faptul că la o piscină din Craiova o persoană este inconştientă, fiind posibil înecată, potrivit ziare.com. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din Craiova, în timp ce se afla cu apelanta la locaţia menţionată, ar fi intrat în piscină să înoate şi nu a mai ieşit. Ulterior femeia a fost scoasă din piscină şi i-au fost efectuate manevre de resuscitare, de către o echipă SMURD, fără rezultat însă, fiind declarat, din păcate, decesul”, au declarat reprezentanţii IPJ Dolj. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Cetățeanul TV