Începe Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Astăzi începe Săptămâna Luminată. De această perioadă sunt legate o serie de tradiții și superstiții.

Se spune că acum Raiul este deschis pentru toţi cei care trec în lumea drepţilor, indiferent de păcatele pe care le-au săvârşit.

„Acum toate s-au umplut de Lumină: cerul şi pământul şi cele de sub pământ“. Aşa vesteşte Biserica, iar denumirea de Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Astfel, cei botezaţi erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

Cei care mor ajung în Rai

În popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomii – cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet. “Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate”, spun preoţii.

CITEȘTE ȘI: Legătura primordială dintre Vinerea Mare și Duminica Paștelui

Se merge cu udatul

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Alba. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul „udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.