Începe programul de reabilitare termică în Sectorul 6. Se pun schelele pe 74 de blocuri

reabilitare termică în Sectorul 6

Începe în forță programul de reabilitare termică în Sectorul 6, care va aduce beneficii prin eficientizarea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor şi implicit, prin reducerea costurilor de întreţinere.

Acum, programul de reabilitare termică în Sectorul 6 trece la o nouă etapă, prin începerea lucrărilor la peste 9.000 de apartamente, din 74 de blocuri de locuințe. Într-o primă etapă s-au pus schelele la 24 de blocuri de locuințe (2.561 de apartamente), iar în următoarea perioadă vor începe lucrările și la următoarele 50 de imobile. Chiar dacă vremea nu va mai permite amenajări exterioare, vor fi realizate lucrări la interior, prin schimbarea rețelelor de termoficare orizontale din subsolul blocurilor și a corpurilor de iluminat, care vor fi înlocuite cu unele moderne, cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tip LED, a precizat primăria Sectorului 6.

De asemenea, pentru alte 357 de blocuri din Sectorul 6 au fost întocmite proiecte tehnice. Dintre acestea, 200 vor fi reabilitate în colaborare cu Primăria Municipiului București. „De la preluarea mandatului, în urmă cu doi ani, am reuşit să identific modalităţile legale de a lansa cât mai rapid acest ambiţios program, program blocat în administrațiile anterioare. Astăzi este un moment important pentru Sectorul 6, prin faptul că am reușit să demarăm programul de reabilitare termică. În 2016 am găsit peste 1.500 de dosare neactualizate și neconforme cu legislația națională și europeană. Am actualizat dosarele împreună cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, pentru a putea porni acest proiect. În ultimii 10 ani, echipele administrației locale nu s-au gândit să atragă fonduri europene nerambursabile. Am făcut și acest lucru, iar pentru anul viitor peste 200 de milioane de lei vor suplimenta bugetul local, bani pe care îi vom folosi pentru reabilitarea termică”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Suma totală necesară pentru aceste lucrări (74 de blocuri), însemnând Proiectare + Asistență Tehnică + Execuție este de 179.015.307,47 de lei (fără TVA).

Banii provin după cum urmează:

  • 60% din fonduri europene nerambursabile,
  • 40% din bugetul local al Primăriei Sectorului 6 (15% rămâne contribuția Primăriei, iar 25% vor fi recuperați de la proprietari, eșalonat, în termen de 10 ani).

În anumite cazuri sociale, prevăzute de lege, proprietarii vor achita 3,5% din cheltuieli, iar Primăria va suporta restul de 21,5%. Este vorba despre persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap în întreținere; pensionari/persoane singure sau familii care, în ultimele 3 luni anterioare efectuării anchetei sociale, au realizat venituri medii nete lunare/membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie; veterani de război//soți/soții supraviețuitoare.

Suplimentar, la terminarea lucrărilor de reabilitare termică în Sectorul 6 a imobilelor de locuințe, pentru a da un aspect modern, lucrătorii de la ADPDU Sector 6 vor reface urbanistic curtea blocurilor și aleile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.