Începe Pelerinajul Sf. Paraschevei de la Iaşi! Primarul Chirica anunţă măsurile restrictive

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, că vor fi luate măsuri speciale pentru buna desfăşurare a Sărbătorilor Iaşiului şi a pelerinajului organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul hramului Sf Cuvioase Parascheva.

Potrivit edilului Chirica, anul acesta manifestările organizate de Primărie s-au restrâns simţitor din cauza ratei mari a infectărilor cu SARS-CoV2.

CITEŞTE ŞI: Fără certificat Covid și interdicții privind buletinul la pelerinajul la Sfânta Parascheva. Credincioșii veniți din zonele cu incidență mare nu vor intra în oraș

El a afirmat că manifestările religioase organizate în această perioadă cu prilejul prăznuirii sărbătorii Sf Cuv Parascheva se vor desfăşura în exterior, cu păstrarea distanţei sociale, şi purtarea măştii de protecţie sanitară.

„În condiţiile de pandemie unde incidenţa este de peste 6 la mia de locuitori, purtarea măştii sanitare devine obligatorie, iar la noi trebuie purtată atât de localnici, cât şi pentru pelerini. Anul acesta nu sunt restricţii de domiciliu. Nu putem să impunem asemenea lucruri. Cei care vin în perioada sărbătorilor din zone aflate în carantină vor fi condiţionaţi de deciziile la nivel local, adică nu vor putea părăsi localitatea de domiciliu decât în anumite condiţii”, a spus primarul Mihai Chirica.

Trasee prestabilite

Edilul a precizat că Jandarmeria a pregătit deja traseele pentru pelerinajul la racla cu moaştele Sf Cuvioase Parascheva, care urmează a fi scoasă vineri dimineaţa din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă timp de câteva zile în Curtea Mitropolitană, cu prilejul hramului acesteia.

„Vor fi puncte şi corturi sanitare care vor asigura asistenţă medicală, dar şi materiale sanitare şi dezinfectanţi. Masa pelerinilor nu va mai avea loc într-un loc anume, ci se vor duce pachete fiecărui pelerin în parte. Slujba Liturgică de pe 14 octombrie va putea fi vizionată doar pe scaune amplasate pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Vor fi amplasate şi panouri video pentru credincioşii care vor să vadă scena amplasată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei”, a spus primarul.

Pelerinii care vor veni la Iaşi în această perioadă trebuie să ştie că, după ora 20,00, circulaţia va fi efectuată în conformitate cu prevederile actelor normative care se aplică în cazul scenariului roşu închis.

Fără teste sau vaccin

„Este permisă numai celor care se află în grupuri organizate, unii am văzut că s-au organizat prin agenţii de turism, care pot demonstra că sunt în tranzit sau în pelerinaj în municipiul Iaşi Nu vor trebui să demonstreze că sunt vaccinaţi sau testaţi pentru că nu sunt prevederi legale care să-i oblige. Nu sunt nici activităţi de tip restaurant, nu sunt nici măcar activităţi de tip concert. Vom căuta să luăm toate măsurile necesare pentru ca ei să nu se infecteze aici. Avem centre de prim ajutor şi vom cere sprijinul ambulanţelor private. Sperăm să nu avem incidente majore”, a precizat primarul Iaşiului.

Acesta a mai spus că în zona centrală a Iaşiului circulaţia rutieră va fi restricţionată începând cu data de 13 octombrie, pentru a permite organizarea evenimentelor din ziua de 14, când este sărbătoarea Sf. Parascheva.

Fără concerte

„Am renunţat în totalitate la concert, la târgul de vinuri, se va face doar cel de blănuri, devenit tradiţional, cu un culoar foarte clar de mişcare a cumpărătorilor. Vor fi şi restricţii pentru comercianţi în ceea ce priveşte protejarea spaţiilor în care vor ajunge cumpărătorii. Pe 15 octombrie este posibilă organizarea unui foc de artificii după ora 21,00, ora după care nu se mai poate circula, deci nu se mai pune problema ca cineva să stea sub focul de artificii, ci îl vor privi de acasă sau din alte locuri de unde se vor afla ei”, a spus primarul Mihai Chirica.

În cursul dimineții de miercuri, 6 octombrie 2021, Instituția Prefectului – Județul Iași a organizat și găzduit o ședință de lucru pentru luarea unor măsuri de ordine și siguranță publică, dar și de protecție sanitară în perioada Sărbătorilor Iașului și a manifestărilor dedicate Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva (joi, 14 octombrie 2021). Au participat reprezentanții conducerilor instituțiilor implicate: Primăria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Serviciul de Ambulanță Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Poliția Locală Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, Consiliul Județean Iași etc.

„Știu că Sărbătorile Iașului și, în special, Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt momente de adâncă trăire spirituală și mult așteptate de toți creștinii ortodocși și nu numai. Însă trăim vremuri dificile, în care asistăm la o creștere alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus, și suntem nevoiți să fim foarte prudenți și să respectăm toate măsurile de protecție stabilite de lege și recomandate de specialiști. Alături de celelalte instituții implicate, în special Mitropolia Moldovei și Bucovinei, vom lua toate măsurile necesare pentru a-i proteja cât de mult putem atât pe cetățenii Municipiului Iași, cât și pe cei care ne vor vizita orașul. Fac apel la ieșeni să se dovedească încă o dată gazde primitoare, așa cum o fac în fiecare an, și să nu aglomereze excesiv zonele de pelerinaj, pentru a lăsa spațiul necesar la dispoziția oaspeților orașului. Fiindcă doar prin vaccinare vom depăși pandemia, fac apel, de asemenea, la toate persoanele nevaccinate – atât ieșeni, cât și pelerini – să înțeleagă că medicina tot de la Dumnezeu vine și că, din acest punct de vedere, nu există nicio contradicție între credință și știință!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Măsuri

Principalele măsuri luate în ședința operativă de marți, 6 octombrie 2021, și care completează deciziile luate în ședința de luni, 5 octombrie 2021, a Consiliului Local al Municipiului Iași sunt:

• Manifestările laice organizate de Primăria Municipiului Iași vor avea loc de luni, 11 octombrie 2021, până vineri, 15 octombrie 2021, la ora 20.00 (când intră în vigoare carantina de noapte, potrivit reglementărilor actuale).

• Toți cei implicați în organizarea manifestărilor, atât laice, cât și religioase, sunt obligați să poarte în permanență mască de protecție care să acopere nasul și gura și să folosească substanțele de dezinfectare a mâinilor.

• Primăria Municipiului Iași și ceilalți organizatori fac apel și la participanții la pelerinaj să poarte mască de protecție care să acopere nasul și gura pe toată durata manifestărilor. Primăria Municipiului Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei vor pune la dispoziția pelerinilor substanțe dezinfectante pentru mâini, vor lua măsuri de distanțare fizică și vor igieniza și dezinfecta periodic zonele de contact.

• Circulația rutieră în zona centrală va suferi modificări și restricții începând de miercuri, 13 octombrie 2021, pentru a fi adaptată zonelor de pelerinaj. Deciziile punctuale vor fi anunțate în perioada imediat următoare.

• Nu vor mai fi organizate evenimente cu risc epidemiologic crescut, precum Sărbătoarea Vinului, Parcul de distracții, competițiile sportive, Seara Valorilor și concertul tradițional. Vineri, 15 octombrie 2021, ar putea fi organizat doar focul de artificii.

• Municipalitatea va organiza doar Târgul de Blănuri (pe o suprafață sporită în zona Hala Centrală – strada Costache Negri) și Târgul Meșteșugarilor (pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt), în condiții stricte de protecție sanitară. Comercianții sunt obligați să poarte mască de protecție, să pună la dispoziția clienților dezinfectanți pentru mâini și să igienizeze și dezinfecteze zonele închiriate. În cazul produselor alimentare, acestea trebuie să fie acoperite cu folie alimentară transparentă și să fie servite cu mănuși de protecție. Nerespectarea acestor reguli atrage desfacerea imediată a contractului încheiat cu municipalitatea.

• Joi, 14 octombrie 2021, Masa Pelerinilor va fi organizată în condiții speciale, în sensul împărțirii către pelerini a unor pachete de alimente sigilate. Distribuirea va fi făcută de către voluntari care vor purta mască și mănuși de protecție.

• Pe traseul pelerinilor vor fi montate corturi, la care personal medical va acorda primul ajutor și va face controale și recomandări de specialitate.

• Primăria Municipiului Iași face apel la organizațiile neguvernamentale, în particular Crucea Roșie – Filiala Iași și Serviciul Voluntar de Ambulanță, să sprijine prin voluntari manifestările.

• Municipalitatea va monta toalete ecologice pe traseul pelerinilor și va asigura salubrizarea permanentă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.