Începe Neversea: Poliţiştii vânează drogaţi!

Organizatorii Festivalului Neversea, programat să se desfășoare în perioada 7-10 iulie, au îndeplinit cerințele Ministerului Afacerilor Interne, susține ministrul Lucian Bode, care a estimat prezența la circa 70.000 de participanți pe seară.

CITEŞTE ŞI: CONSTANŢA: NEVERSEA 2022 caută voluntari. Prețul abonamentelor

„În acest weekend, în baza discuțiilor pe care le-am avut cu organizatorii, ne așteptăm la o prezență de aproximativ 70.000 de participanți în fiecare seară. Purtăm de ceva vreme un dialog cu organizatorii. Am avut o serie de cerințe către organizatori. Aceste cerințe ale Ministerului Afacerilor Interne au fost îndeplinite. Am detașat, pe lângă structurile noastre care sunt competente în astfel de acțiuni, și, așa cum bine știți, aproape 300 de polițiști din țară, odată cu începerea sezonului estival. Obiectivul nostru ca toți cei 70.000 de participanți și nu numai, turiști în general de pe litoral, să fie în siguranță”, a declarat oficialul, joi, într-un dialog cu presa.

Au vorbit cu organizatorii

Întrebat care au fost cerințele MAI pentru organizatori, el a explicat: „Învățăm din greșeli, lecțiile pe care ni le dă viața în astfel de situații. Am văzut ce s-a întâmplat la festivalul din București, am văzut și în alte situații. Pot să dezvolt, dacă vreți, la număr de participanți, la forțe, la echipamente. Într-un cuvânt, s-au luat măsuri speciale pentru că vrem ca astfel de incidente, cum a fost cel de la București, să nu se întâmple”.

Referitor la combaterea consumului de droguri, ministrul Afacerilor Interne a spus: „Printre altele, vor fi mult mai multe echipe care vor participa la acest eveniment. Ne ajută foarte mult, încă o dată spun, organizatorii. Au agreat împreună cu noi tot ce înseamnă porți de intrare, modalități de verificare. Este un test și pentru noi, și pentru ei, că, știți foarte bine, același organizator se pregătește de un nou festival, în august, Untold. Dacă aici lucrurile sunt ținute sub control, așa cum ne dorim, sunt convins că și la Cluj, la Untold, lucrurile vor evolua corect”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here