Încep exproprierile pentru Fabrica de Glucoză şi Pasajul Ciurel. Câţi bani va încasa Cristian Burci

Fabrica de glucoza
Largirea soselei „Fabrica de glucoza” este esentiala pentru autoistrada A3

 

Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a dat dispozițiile de expropriere pentru terenurile afectate de Pasajul Ciurel și de lărgirea străzii Fabrica de Glucoză. Printre cei care vor încasa sume importante se numără şi mogulul Cristian Burci.

În cazul Pasajului Ciurel se vor expropria 39 de proprietăți aflate între str. General Petre Popovăţ şi str. Amilcar C. Săndulescu, valoarea estimată a acestora fiind de 22 milioane de lei. Pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză, între Şos. Petricani și bd. Barbu Văcărescu, se vor expropria 34 de proprietăți, valoarea estimată fiind de 50 milioane de lei.

Exproprierile de la Ciurel permit practic continuarea lucrărilor la pod, realizate în proporție de 50%, potrivit reprezentanților municipalității, iar la Fabrică de Glucoză, deblocarea lucrării, care trebuia începută încă din 2010. Totuși, în acest caz este puțin probabil că lucrarea să fie începută în 2016, deoarece încă nu s-a finalizat licitația pentru desemnarea constructorului, notează Hotnews.

La strada Fabrica de Glucoză, cele mai mari sume sunt primite de Editura Adevărul, deţinută de mogulul Cristian Burci, care va primi pentru 2.150 mp de teren și construcții circa 8,2 milioane de lei, şi Dumitrescu Tanţi Virginica și Ciorobea Adrian, care încasează pentru circa 8.000 mp de teren circa 18 milioane de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.