Incendiu la clubul Colectiv. Numărul morților a ajuns la 46. Zece răniți, transferați în spitale din Marea Britanie și Norvegia

Jurnalista şi fotografa Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută, numărul persoanelor care au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv ajungând la 46.

Teodora Maftei colectiv
Jurnalista şi fotografa Teodora Maftei, ultima victimă a incendiului din clubul Colectiv

După incendiul din clubul Colectiv, Teodora Maftei (36 de ani), editor la Pro TV, a fost internată la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică, cu arsuri pe mare suprafaţă din corp şi cu arsuri de căi respiratorii.

În 4 noiembrie, Teodora Maftei a fost transferată la Spitalul Hadassah Medical Center din Ierusalim, conform Intermedicas.

Zece răniţi în tragedia din localul Colectiv sunt trataţi acum de medicii din Marea Britanie şi Norvegia. Un avion medical al NATO a decolat aproape de miezul nopţii cu pacienţii. Noi transferuri, de data aceasta spre Franţa şi Germania, ar putea avea loc în următoarele zile, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat.

În total, 31 de persoane sunt tratate în acest moment în clinicile din străinătate, scrie digi24.ro. Pe de altă parte, 35 de răniţi sunt în continuare în stare gravă. Chiar de la început, medicii au anunţat că această săptămână este critică, iar, din păcate, numărul deceselor ar putea creşte. Asta după ce am avut parte de un weekend negru, 13 tineri s-au stins în acest final de săptămână. Bilanţul a ajuns, astăzi, la 46 de morţi, după decesul unui pacient transferat în Israel.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.