Încă 10 dosare de plagiat sunt „pe țeavă”. Printre ele, cele ale lui Tobă și Negoiță

Robert Negoiță

Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor (CNATDCU) mai are în lucru 10 dosare, printre care cazurile de plagiat ale fostului vicepremier Gabriel Oprea, ministrului de Interne Petre Tobă şi primarilor Florentin Pandele şi Robert Negoiţă, a declarat preşedintele CNATDCU, academicianul Viorel Barbu.

„Mai avem în continuare încă 10 dosare. Avem un dosar de la doamna Banu Doina Petrescu de la Universitatea Petrol Gaze, care este în lucru; urmează un dosar pentru domnul Oprea Gabriel, Universitatea din Bucureşti, care este în lucru tot la Comisia de Ştiinţe Juridice; domnul Stănișoară Mihai de la Academia Naţională de Informaţii, domnul Licu Bogdan de la Ştiinţe Militare şi Informaţii, domnul Onțanu Niculai de la aceeaşi instituţie, doamna Radu Loredana Claudia, doamna Popescu Adela Loredan, domnul Parvu Dumitru de la Academia de Poliţie Al Cuza, domnul Toba Petre de la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, domnul Pandele Costel, Universitatea de Apărare Carol Davila, Negoiţă Robert de la Academia de Poliţie Al Cuza”, a spus Barbu.

El a adăugat că mai există o sesizare care o priveşte pe Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, acuzată că ar fi plagiat mai multe lucrări ştiinţifice. În cazul acesta, CNATDCU a trimis mai departe sesizarea Comisiei de Etică din cadrul ministerului Educaţiei.

Barbu a vorbit și despre decizia de a i se retrage lui Victor Ponta titlul de doctor, despre munca CNATDCU şi consecinţele pe care fabricile de doctorate le-au avut asupra credibilităţii învăţământului superior românesc. „Considerăm că este datoria noastră să facem ceva pentru învăţământul academic românesc, pentru universităţi. Unul din motivele pentru care nu avem universtăţi în topurile internaţionale este şi acest fapt legat de doctorate, din cauza doctoratelor pe care le dăm, avem doctorate slabe, multe. În momentul în care sunt 50 de mii de doctorate în 10 ani înseamnă că pe undeva este o lipsă de existenţă, şi mai grav apar doctorate plagiate, ceea ce este cea mai mare crimă morală din punctul meu de vedere de academic. Am fost întrebat de ce apar atât de mulţi politicieni în chestia asta, nu este vina noastră, dar indiferent, eu consider că atunci când cineva doreşte să obţină un doctorat în această ţară trebuie să se conformeze regulilor de exigenţă pentru doctorat”, a spus Barbu.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.