Înalta Curte judecă pe 25 mai recursul formulat de Avocatul Poporului privind ridicarea maşinilor de consiliile locale

Avocatul PoporuluiÎnalta Curte de Casație și Justiție va judeca pe 25 mai recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale pentru ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.

„Vă solicităm să constatați că problema de drept prezentată a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente”, se arată în recursul formulat de Avocatul Poporului.

Potrivit sursei, examinarea jurisprudenței la nivel național a relevat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește legalitatea hotărârilor consiliilor locale pentru ridicarea maşinilor. Astfel, potrivit unei orientări jurisprudențiale majoritare, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate, întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere.

Opinia instanțelor judecătorești a fost în sensul că hotărârile consiliilor locale având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar au fost adoptate cu depășirea competenței ce le revine acestora.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.