Evenimentele religioase, concertele și orice fel de alte întruniri în aer liber au fost interzise la Galați. În județ au fost înregistrate duminică 75 de noi cazuri de COVID-19.
Decizia Comitetului local pentru Situații de Urgență a fost luată după ce sute de credicioși s-au îmbulzit la sfințirea unei biserici. Ei nu au ținut cont de nicio regulă. Jandarmii au dat 4 amenzi și 6 avertismente.
Chiar şi 300 de oameni la coadă.
Jandarmii au tot încercat să-i facă pe credincioși să respecte distanța fizică. Oamenii se înghesuiau, nerăbdători să ajungă în biserică. Avea loc resfinţirea lăcaşului de cult. Potrivit normelor ortodoxe, este singurul moment în care pot şi femeile să intre în Altar. Au fost, în unele momente, chiar şi 300 de oameni la coadă potrivit digi24.ro.
– Ne ţine şi cu astea la gură! ( arată spre mască) Suntem criminali! Pe ăia nu îi prinde să le facă ceva, ne ia pe noi că suntem din rând, se plânge o femeie.
– Nu vă e teamă să nu vă îmbolnăviţi?
– Nu. Tot odată moare omul. Murim de ciudă că nu ne lasă să facem şi noi ce vrem!
– Dumnezeu este cu noi! Unde este Duhul Sfânt, nimic nu se întâmplă! – spune cu convingere o bunică.
Oamenii au intrat cinci o dată
Pentru a evita aglomeraţia în interiorul bisericii, poliţiştii îi lăsau pe oameni să intre doar cel mult cinci o dată. Asta a însemnat însă aglomeraţie mare afară, în curtea şi în faţa lăcaşului de cult.
„Din ce văd eu toată lumea poartă mască, distanţarea socială am intervenit aşa cum v-am spus cu forţele jandarmeriei şi poliţiei române”, susține Eugen Hristache, prefectul județului Galați.
„25 de poliţişti jandarmi şi poliţişti locali s-au aflat în permanenţă printre participanţi intervenind ori de câte ori au constatat nerespectarea desitanţării fizice. Deoarece spaţiul în care s-a desfăşurat evenimentul nu era suficient de mare pentru a asigura distanţarea fizică, poliţia a luat decizia blocării circulaţiei rutiere pe un tronson de 150 de m de stradă în faţa lăcaşului de cult. Tocmai pentru a asigura acest spaţiu”, a declarat Gabriela Costin- purtător de cuvânt IPJ Galaţi.
Poliţiştii au dat 6 avertismente și 4 amenzi a câte 500 de lei fiecare pentru purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție.
Cetățeanul TV