Primăria Capitalei vrea să modernizeze iluminatul din Parcul Herăstrău. Contract de 11 milioane de euro

Ziua Marinei în Parcul Herăstrău iluminatul din Parcul Herăstrău 1 Iunie festivalul copiilor

Primăria Capitalei vrea să modernizeze iluminatul din Parcul Herăstrău cu suma de 52 milioane de lei, potrivit unui proiect de hotârâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Fostul Parc Herăstrău (în prezent parcul Regele Mihai I) ar putea avea un nou sistem de iluminat şi un sistem de supraveghere video, dacă CGMB va vota joi un proiect care presupune aprobarea sumei de 52 milioane de lei (peste 11 milioane de euro), pentru acest obiectiv.

Iluminatul din Parcul Herăstrău ar urma să fie cu tehnologie LED, iar Primăria Capitalei spune că actualul sistem este unul foarte vechi, din cauza căruia se plătesc foarte mulţi bani pentru electricitate. Parcul Herăstrău are 187 de hectare, iar aleea care înconjoară lacul are o lungime de aproape 6 kilometri.

După iluminatul din Parcul Herăstrău urmează alți bani pentru Biserică

Tot joi, Primăria Capitalei face o nouă rectificare bugetară, prin care vrea să taie de la spitalele care sunt administrate de Municipalitate suma de 26 milioane de lei. Pe de altă parte, 10 milioane de lei s-ar putea duce către Catedrala Mântuirii Neamului.

La capitolul „Cultură, recreere şi religie”, Primăria Capitalei ar putea acorda un plus de 33,8 milioane de lei, iar la iluminat ar putea merge suma de 2,5 milioane de lei. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi, privind o nouă rectificare bugetară, Primăria Capitalei vrea să taie 28 milioane de la capitolul „Protecţia Mediului”.

Direcţia Generală de Asistenţă va avea un buget tăiat cu 19 milioane de lei, în timp ce CREART va avea 4 milioane de lei în plus, dacă proiectul va fi aprobat. În ceea ce priveşte spitalele bucureştene, acestea vor avea un buget cumulat tăiat cu 26 de milioane de lei, iar aici intră spitale precum Spitalul Foişor, Gomoiu, Carol Davila sau Spitalul Victor Babeş.

Primăria Capitalei acordă un plus de 10 milioane de lei la Catedrala Mântuirii Neamului, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.