Ilie Năstase nu dă doi bani pe pensia militară: Sunt gata să renunţ la ea! Dar nu şi la uniforma militară

Ilie Năstase FOTO: Captură Youtube/Canalul Gândul
Ilie Năstase FOTO: Captură Youtube/Canalul Gândul

Fostul prim lider mondial al tenisului profesionist masculin încasează o pensie de militar, fiind înaintat în anul 2008 în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării, în urma unui decret prezidențial.

CITEŞTE ŞI: Ilie Năstase ar putea fi sancţionat de MApN după ce a fost prins băut la volan

Ilie Năstase a recunoscut, în exclusivitate pentru Playtech.ro exact câți bani primește pentru funcția pe care o deține în Armata Română.

Fostul număr 1 mondial deține gradul militar de general al Armatei Române, ceea ce teoretic îi asigură acestuia o pensie măricică. Cum foarte multă lume se întreabă ce pensie încasează Ilie Năstase de ce pe urma acestor grade, fostul sportiv a făcut lumină în ceea ce privește pensia de militar pe care o încasează lunar.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Playtech.ro, fostul mare tenismen a dezvăluit suma cu care îl plătește statul român. Ei bine, se pare că după ce a fost trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel, el a primit o pensie de 1.345 de lei. Și i-a rămas aceeași sumă și după ce a primit gradul de general.

Trecut în rezervă

„Eu am făcut istorie la clubul Armatei. Anii au trecut și m-am mândrit mereu cu uniforma militară. Am fost trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel. Și am primit o pensie de 1.345 de lei! Toată lumea sare la gâtul meu că asta este o pensie specială. Dacă asta este considerată o pensie specială și încurcă pe cineva, sunt gata să renunț la ea.

Dacă ministrul Apărării îmi va cere asta, sunt gata să o dau înapoi! Dar nu și uniforma militară! Pe asta, nu! Și lumea trebuie să știe că, chiar dacă am fost avansat și am primit gradul de general, pensia nu mi s-a modificat. Mi s-a explicat că, fiind avansat la modul excepțional, voi beneficia doar de grad, nu și de bonificațiile sale materiale. M-am mirat, dar după ce am primit anumite explicații, am acceptat situația!”, a declarat Ilie Năstase, pentru Playtech.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.