„Locuiesc de prea puţină vreme pe strada Antim pentru a vă vorbi despre ea. E o stradă curată, care îşi păstrează un mic aer provincial. O mulţime de alte străzi, cu nimic cunoscute, se întretaie aici”, scria Mihail Sebastian într-un articol publicat în „Adevărul”, în februarie 1937.
Astăzi, o stradă importantă și un parc din Sectorul 5 poartă numele scriitorului Mihail Sebastian, care ar fi locuit în preajmă, după ce plecase de pe Antim.
Citește și Sfârșitul lui Nae Chioru din Ferentari. La pas prin istoria Sectorului 5
Dar să revenim la relatarea autorului pieselor de teatru „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanța”, „Ultima oră” despre strada Antim: „Clădiri moderne puţine, şi dimpotrivă, foarte multe curţi. De la fereastra mea se văd doi plopi dintr-o curte de peste drum. Întreg cartierul seamănă cu un mic oraş de provincie. Tramvaiele sunt departe, iar trecătorii puţini. Pentru un ascultător de radio, e un cartier fericit. Mărturisesc că punctul acesta de vedere mă interesează îndeajuns. Deşi aparatul meu e cam obosit de vârstă, totuşi a avut în strada Antim, seri de glorie”.
Sebastian era un împătimit al muzicii clasice, pe care o asculta la radio. „Aș vrea să ascult mereu muzică – e singurul meu stupefiant”, „singurele mele odihne, uitări” – nota în Jurnalul său, în septembrie 1939.
„Dincolo de Biserica Antim, este o poartă în faţa căreia îmi place uneori să mă opresc. Nu ştiu cine locuieşte acolo. Probabil un vânător. E o curte mare, în care trăiesc într-o comică bună înţelegere dobitoace de tot felul: o căprioară, câţiva câini fioroşi, un păun… Nimic nu mi se pare mai puţin bucureştean decât această ciudată ogradă…Dar nu am, vorbind despre strada Antim, sentimentul că vorbesc despre „strada mea”. Deşi sunt zece ani de când am venit la Bucureşti, am păstrat neclintită fidelitatea mea pentru Brăila. „Strada mea” acolo a rămas. Şi este o stradă pe care, în fapt n-am locuit niciodată decât poate de mult, în copilărie. Este Bulevardul Cuza, care taie în două eventaliul Brăilei, întâlnind şi la un capăt şi la celălalt capăt al său, Dunărea. Nu cunosc stradă mai tânără primăvara, mai melancolică toamna. Salcâmii Bulevardului Cuza fac un peisaj de o poezie neasemănată, la care mi se pare că orice inimă de brăilean rămâne pentru totdeauna sensibilă”, mai mărturisea Sebastian în „Adevărul”.
Accidentul
Născut ca Iosif Mendel Hechter, pe 18 octombrie 1907, la Brăila, și-a găsit sfârșitul pe 29 mai 1945, în București:
„În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând ca totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însă frânele n-au răspuns la comandă. Mașina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. Mașina purta nr. 19 308 și era condusă de proprietarul ei, Ion Zapodeanu. Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor și cu o altă mașină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului și, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15”, scria pe 1 iunie 1945 revista „Cortina”, sub titlul „Destin tragic. Ultima zi a scriitorului Mihail Sebastian“.
Avea în buzunarul hainei textul conferinței despre Balzac pe care mergea să o țină la Universitate. Este înmormântat la cimitirul evreiesc Filantropia.
Marea dragoste
Mihail Sebastian a scris „Jocul de-a vacanța” pentru actrița Leny Caler, o mare frumusețe bucureșteană, de care a fost foarte îndrăgostit.
„În entuziasmul și în graba tinereții mele, n-aveam dorință mai vie decât să cunosc, cât mai curând, autorul al cărui scris mă fermeca, mă tulbura chiar. Și, într-o bună zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsă și – de ce să nu mărturisesc – chiar puțin dezamăgită când l-am văzut. Nu-mi venea să cred că tânărul din fața mea, timid, stângaci, cu o înfățișare insignifiantă, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care mă încântaseră”, scria Leny după întâlnirea cu scriitorul.
Relația, atât cât a fost, s-a terminat cu o mare ceartă când Mihail i-a luat lui Leny rolul principal din „Jocul de-a vacanța”.
Descoperit de Nae Ionescu
Președintele comisiei sale de bacalaureat a lui Mihail Sebastian a fost Nae Ionescu, care l-a invitat să colaboreze la revista Cuvântul. Acolo, Sebastian l-a cunoscut pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni.
Prin legislația antisemită de la începutul anilor ’40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i s-a retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu.
A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, „Fragmente dintr-un carnet găsit”, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, „Femei”.
I-au apărut mai multe romane, „Orașul cu salcâmi” (1935) sau „Accidentul” (1940). În anul 1934 publica un alt roman, „De două mii de ani”, despre ce însemna să fii evreu în România.
Cartea a devenit celebră, mai ales datorită prefeței semnată de profesorul Nae Ionescu, care încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei.
La scurt timp va publica „Cum am devenit huligan”, în care a adunat articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale.
Jurnalul său intim, ținut în anii 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea din Ierusalim.
Cetățeanul TV
