HORECA cere redeschiderea restaurantelor fără restricții: 80% dintre angajați s-au vaccinat

Foto, sursa: restaurant , pixabay,com
Foto, sursa: restaurant , pixabay,com

O pondere de 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa s-au vaccinat până în prezent, astfel că restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA, într-o conferinţă de presă.

„Din păcate, industria ospitalităţii a fost ataşată de numărul de vaccinaţi. Ni s-a pus în discuţie ca o mare parte din angajaţii din HoReCa să fie vaccinaţi pentru a funcţiona ca înainte, adică la fel ca în 2019. Am luat acest lucru în considerare şi ne-am mobilizat, astfel că astăzi 80% dintre angajaţi sunt vaccinaţi. Astfel că HORA şi-a făcut treaba şi putem merge în faţa Guvernului să spunem că ne-am respectat angajamentele”, a spus Mischie.

În consecinţă, de la 1 iunie, activitatea în restaurante nu ar trebui să mai aibă restricţii, consideră el.

Ghid de bune practici

„Am solicitat ca activitatea în restaurante, când vaccinul va fi la liber şi datele de la INSP permisive, noi să putem funcţiona în restaurante şi pe terase fără restricţii. Iar în momentul în care specialiştii Ministerului Sănătăţii consideră că anumite date pot afecta activitatea, să nu mai fie restricţii pentru cei vaccinaţi şi pentru cei care aleg să se testeze”, a arătat oficialul industriei ospitalităţii.

CITEȘTE ȘI: Persoanele care merg la restaurant după 1 iunie, verificate după CNP dacă s-au vaccinat

Mischie a adăugat că HORA a iniţiat un ghid de bune practici pentru operatorii din acest sector, astfel încât activitatea să fie cât mai eficientă în condiţiile actuale.

Ministerul Economiei nu prea este de acord

La rândul său, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, prezent la aceeaşi conferinţă, a precizat că ridicarea totală a restricţiilor de la 1 iunie nu este posibilă în condiţiile actuale.

„Cu toţii ne dorim să ridicăm restricţiile cât mai repede, dar acest lucru depinde de cum va evolua pandemia şi singurul mod în care putem scăpa de ea este prin vaccinare. Restricţiile nu se pot ridica de la 1 iunie toate, în niciun caz cu siguranţă. Ne dorim un calendar predictibil despre cum se vor relaxa, bazat pe date de vaccinare şi de problema epidemiologică. Ideea că de mâine, gata, s-a făcut 1 iunie, suntem liberi, nu funcţionează aşa”, a spus oficialul ministerial.

El a adăugat că trebuie în continuare să fim foarte atenţi, să respectăm regulile de distanţare, să purtăm masca acolo unde trebuie şi să ne vaccinăm.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.