Heliport medical cu sistem de aterizare pe timp de noapte, la Spitalul Județean Galați

Cel mai mare spital din Galați va avea heliport medical dotat cu sisteme de aterizare pe timp de noapte. Este primul heliport din regiunea sud-est și va deservi pacienți din cel puțin patru județe.

Joi, 30 iunie, a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea unui heliport medical și extinderea parcării supraetajate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf.Apostol Andrei” cu încă un etaj.

Heliportul pe care va ateriza elicopterul SMURD va fi construit pe acoperișul parcării supraetajate din curtea Spitalului Județean și va fi conectat cu Unitatea de Primiri Urgențe prin intermediul unei pasarele și a două lifturi exterioare, astfel încât pacienții să fie transferați cât mai repede la serviciul de urgență

Heliportul va avea o suprafață de 595 de mp, la care se adaugă spațiile necesare pentru personalul medical. Vor exista și două lifturi exterioare, unul pentru heliport și celălalt pentru a conecta pasarela cu Unitatea de Primiri Urgențe.

“Vom construi la Galați primul heliport medical din această regiune dotat cu sisteme de aterizare pe timp de noapte, astfel încât misiunile aeromedicale să fie realizate 24 de ore din 24. De asemenea, parcarea supraetajată din curtea unității medicale va fi extinsă cu încă un etaj, ceea ce înseamnă amenajarea altor 151 de locuri de parcare. Mai mult, noua parcare va fi dotată și cu sisteme moderne de acces. Din păcate, pentru realizarea acestor lucrări este nevoie ca actuala parcare să fie închisă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

După finalizarea lucrărilor, noua parcare supraetajată din curtea unității medicale va avea 466 de locuri. Până la emiterea ordinului de lucrări și închiderea parcării mai trebuie finalizate procedurile pentru desemnarea unui diriginte de șantier și obținute diverse avize și autorizații. În funcție de aceste proceduri va fi anunțată ulterior data închiderii parcării.

Valoarea contractului este de 25.007.975 de lei (TVA inclus), fonduri din bugetul Consiliului Județean.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.