Harta calității drumurilor. Unde avem șansa să întâlnim cele mai multe gropi

Forumiștii de la ”Construim România” au actualizat, miercuri, harta calității drumurilor, pentru a informa șoferii unde au șansa să întâlnească cele mai multe sau mai puține gropi. Harta indică starea drumurilor, cu excepția drumurilor județene, a celor care se închid pe perioada iernii (Transfăgărășan și Transalpina) și a celor de pământ.

Nu sunt luate în considerare punctele aglomerate de pe drumuri, explică autorii. Șoselele sunt clasificate în cinci clase, reperezntate prin culori diferite pe hartă, respectiv drumuri excelente, drumuri bune, drumuri mediocre, drumuri rele și drumuri extrem de rele.

Potrivit legendei, drumurile cele mai bune sunt marcate cu albastru, cele bune – cu verde, cele mediocre (marcaj rutier slab, asfalt brut, dar fără gropi) – cu galben, cu roșu sunt marcate drumurile proaste (evitați acest drum pe timp de noapte sau când plouă), iar cu violet cele mai rele, unde ai nevoie de o mașină de teren pentru a le străbate.

Pe hartă se observă că drumurile cele mai proaste sunt în nordul României, iar cele mai bune în partea de sud și de vest.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.