Guvernul Orban contestă la Curtea Constituțională creșterile de pensii cu 40 de procente

Guvernul interimar a împărțit primarilor 1,4 miliarde de lei

Guvernul Orban va sesiza Curtea Constituțională pe tema majorării pensiilor cu 40 de procente. Executivul contestă creșterile de pensii decise de Parlament.

Executivul spune că, dacă aceste măsuri vor fi adoptate, România va intra într-o nouă criză economică.Liberalii vor apela la Curtea Constituțională, printr-o sesizare. Ea va fi înaintată cel târziu până mâine dimineață, când expiră termenul necesar procedural, potrivit antena3.ro.

Liberalii vor ca, prin această sesizare, să se spună clar că ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu are cum să fie susținut în momentul de față de bugetul de stat. Acest lucru în condițiile în care parlamentarii, în data de 22 septembrie, au modificat rectificarea bugetară care prevedea o creștere a punctului de pensie cu 14% de la data de 1 septembrie.

Liberalii, în frunte cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dar și premierul Ludovic Orban, critică dur modalitatea de acționare a parlamentarilor. Ei îi acuză că au pus mai presus interesele politice decât pe cele economice.

Recalcularea a peste 5 milioane de pensii, amânată

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dar și premierul Ludovic Orban, criticu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dar și premierul Ludovic Orban, critic
Un nou scandal în ceea ce privește pensiile românilor va izbucni. Peste 5 milioane de pensionari nu știu încă dacă Ministerul Muncii va mai respecta legea pensiilor care trebuie să intre în vigoare anul viitor.

Până în septembrie, toate pensiile din România ar trebui recalculate. Odată cu această recalculare, toate pensiile ar trebui majorate. Inclusiv pensia minimă, deoarece recalcularea se va face după o nouă formulă.

Însă, potrivit unor surse Antena 3, această recalculare ar putea fi amânată, deoarece soft-ul nu a fost cumpărat.

Însă, potrivit unor surse Antena 3, această recalculare ar putea fi amânată, deoarece soft-ul nu a fost cumpărat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.