Membrii comisiilor juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului l-au audiat, vineri, pe președintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, în cadrul procedurii de revocare a acestuia din funcție.
Cererea de demitere a lui Greblă a fost încuviințată cu 39 de voturi ‘pentru’ și 4 voturi ‘contra’ și urmează să intre la vot în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Comisiile juridice îl propun pentru funcţia de preşedinte interimar al AEP pe vicepreşedintele instituţiei, Zsombor Vajda.
Şedinţa se desfăşurat cu accesul presei în sală, iar Toni Greblă a fost prezent și și-a prezentat punctul de vedere, el respingând toate acuzațiile care i se aduc.
Verificări ANAF
În legătură cu campania de care s-a bucurat Călin Georgescu și faptul că a declarat zero cheltuieli la prezidențiale, Greblă a declarat:
„Am solicitat ANAF-ului să facă verificări dacă cumva din încrucișarea unor facturi ar putea să apară și numele candidatului sau mandatarului în vreo tranzacție.
Am solicitat Parchetului General să facă verificări despre o sesizare primită, conform căreia în mediul online au apărut articole pulicitare electorale neînregistrate.
Am solicitat polițiilor județene din câteva județe, în măsură în care au fost găsite afișe electorale, cu rugămintea să se identifice imprimeria în care au fost realizate și să se vadă cine a plătit.
Am solicitat unor televiziuni care au difuzat in calupul de publicitate gratuită să verifice cum au ajuns în posesia lor, televiziunile ne-au răspuns că așa au fost primite și ele le-au difuzat ca atare, am identificat producătorul și ne-a răspuns că materialul a fost realizat de 5 sau 6 angajați ai societății respectiv peste orele de program și nu au fost plătiți ci ei au lucrat în calitate de voluntari, motiv pentru care am înaintat la Parchetul General toate aceste răspunsuri pentru a face verificăr cu alte mijloace pe care le au la îndemână organele de urmărire penală Tare îmi este teamă că exemplul care va fi dat cu mine va duce la slăbirea activității celorlalte instituții ale statului implicate în procesul electoral, iar un președinte interimar al AEP nu cred că este cea mai bună soluție”.
Care sunt acuzațiile
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a transmis marţi Birourilor permanente reunite propunerea de revocare a lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al AEP.
„Domnul Toni Greblă, în luna martie 2023, la 2 zile după ce a fost numit în această funcţie, şi-a stabilit indemnizaţia lunară cu nerespectarea legii, prin raportare la nivelul salariului minim brut în plată la data numirii (3.000 lei), deşi indemnizaţiile erau îngheţate la nivelul cuantumului de 2.080 lei, valoarea sumelor încasate necuvenit pentru anii 2023 – 2024 fiind constatată şi stabilită de către auditul Curţii de Conturi a României”, se arată în solicitare.
Potrivit documentului, calculul eronat al indemnizaţiei lunare a avut incidenţă, în mod implicit, şi asupra cuantumului diurnei zilnice de deplasare care se determina ca procent din indemnizaţia lunară.
„Domnul Toni Greblă a dat dovadă, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, de o conduită incompatibilă cu funcţia pe care o exercită, aducând atingere imaginii şi prestigiului Autorităţii Electorale Permanente”, mai susţine Ciprian Şerban în solicitare.
Cetățeanul TV