vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăGheorghe Nichita, eliberat din arest. Primarul suspendat al Iaşiului vrea să-şi pregătească...

Gheorghe Nichita, eliberat din arest. Primarul suspendat al Iaşiului vrea să-şi pregătească „în tihnă” apărarea

-

Gheorghe NichitaPrimarul suspendat al Iașiului, Gheorghe Nichita, a declarat la câteva ore de la eliberarea din arest că nu vrea să vorbească nici despre viața sa publică ori politică și nici despre dosarele sale și că-și dorește să fie alături de familie și de prieteni.

„Vreau să stau alături de familie, mi-e tare dor de cei dragi, să-mi găsesc liniștea alături de familia mea și să-mi pregătesc în tihnă apărarea”, a spus Gheorghe Nichita.

El le-a spus jurnaliștilor că nu are resentimente față de „dușmani” și că nu dorește nimănui să treacă prin experiența sa din ultimele luni. „Nu doresc nimănui să treacă prin aceste clipe prin care am trecut eu și pe care le trec în continuare. Nu doresc răul nimănui. Le mulțumesc celor care au fost alături de mine pentru a mă susține în această perioadă dificilă și complicată. În asemenea momente se vede foarte clar cum se separă grâul de neghină. Nu port pică nimănui. Acolo, de unde vin eu, există o biserică, la care am fost și eu, am aprins lumânări și m-am rugat pentru prietenii și dușmanii mei, să le dea Dumnezeu sănătate și să îi ierte, pentru că eu i-am iertat”, a declarat Gheorghe Nichita.

El a precizat că refuză să facă vreun comentariu privind dosarele sale. „Nu fac nicio discuție legată de viața publică sau politică. Am de rezolvat situația mea juridică și judiciară și asta îmi ocupă tot timpul, toată mintea și preocuparea mea și a familiei mele. Va fi momentul când voi vorbi”, a mai spus Gheorghe Nichita. Înainte de a intra în curtea vilei sale, primarul suspendat le-a mai spus jurnaliștilor cât e de importantă „recunoștința” și „viața simplă și normală”.

„Momentele grele prin care am trecut arată cum trebuie să prețuiești viața simplă și normală și cum trebuie să te bucuri de fiecare clipă din zi atunci când trăiești normal”, a mai spus Gheorghe Nichita.

Fostul edil al Iașiului a fost eliberat după ce judecătorii Curții de Apel București au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Gheorghe Nichita a fost suspendat din funcția de primar pe 30 aprilie 2015. El a fost reținut și acuzat de luare de mită într-un dosar privind proiectul derulat cu fonduri europene, „Managementul traficului”. În același dosar mai sunt cercetați oamenii de afaceri Tiberiu Urdăreanu și Gabriel Mardarasevici. Potrivit rechizitiroului, Nichita ar fi solicitat o mită de 6,9 milioane de lei. Nichita mai este judecat pentru mai multe fapte de abuz în serviciu și la Tribunalul Iași, în dosarul în care procurorii îl acuză că ar fi folosit Poliția Locală pentru a o spiona pe fosta sa amantă și subordonată, Adina Samson.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...