George Manciu, responsabil cu dezvoltarea Sectorului 3 în mandatul lui Robert Negoiță, a intrat în Pro România

George Manciu

Fostul director de dezvoltare din Primăria Sectorului 3 George Manciu a anunțat că intră în politică în Pro România, formațiune formată de Victor Ponta și Daniel Constantin, foștii lideri ai PSD și ALDE.

Printr-un comunicat, George Manciu a anunțat astăzi că intră în Pro România, partid lansat de curând și din care fac parte Victor Ponta și Daniel Constantin. Manciu, fost director de dezoltare în Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a fost considerat omul care a dus la modernizarea sectorului. El ar putea candida în 2020 la funcția de primar al Sectorului 3.

Iată comunicatul trimis de acesta:

Platon spunea că una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi. Și ultimii 27 de ani ne-au arătat că nu îl putem contrazice!

După multe consultări cu familia, cu prietenii și, mai ales, cu mine însumi, am luat decizia de a mă implica, mai mult decât până acum, în politică. Am încercat, din postura de simplu cetățean cu o bogată experiență administrativă să contribui cum am putut la binele comunității din care am făcut parte. Am avut vise mari și credeam că pot schimba totul în mai bine doar cu voința și determinarea mea. M-am înșelat. M-am lovit, de-a lungul anilor, de diverse bariere birocratice, administrative, de funcționari slab pregătiți sau de oameni rău intenționați.  Am participat, în calitate de independent, la alegerile parlamentare de anul trecut și am văzut cât de greu e de unul singur. Deși am avut lângă mine familia, prietenii, apropiații și chiar câteva mii de susținători, în marea politicii tot singur m-am simțit.

Atunci am realizat că dacă îmi doresc cu adevărat să schimb lucrurile în țara asta e nevoie de mai mult!

Așa că am luat decizia să mă implic într-un proiect politic nou, curat, cu oameni de calitate, în a cărui menire mă regăsesc. Și deși am avut oferte de la mai multe partide politice din Parlament, mai noi sau mai vechi, am fost nevoit să le spun pas. Nu mă regăseam în nicio formațiune politică existentă. Și ar fi fost cu atât mai ciudat să intru într-un partid pe care l-am blamat și pe care l-am scot de atâtea ori în față ca fiind exemplu negativ., doar de dragul de a fi într-un partid, indiferent de cât de puternic e el sau de câte beneficii mi s-ar fi promis. Am știut că vreau ceva diferit, ceva cu care să mă identific, și mai știu că vremea politicii practicată de vechile partide a apus.

Astfel, proiectul politic căruia o să mă alătur este PRO ROMÂNIA, formațiune cu o viziune de centru, cu accente patriotice și a cărei misiune este de a face politică #ALTFEL. Înainte de a fi pro Europa, pro NATO sau pro Statele Unite, trebuie să fim PRO ROMÂNIA! Nu avem promisiuni și nici recompense pentru voi și nici nu ne vedem ca pe niște supereroi gata să rezolve problemele bătând din palme. Ne dorim, însă, din partea voastră, implicare maximă pentru dezvoltarea comunităților din care faceți parte și să fiți alături de noi într-un mod proactiv!

Un singur lucru pot, totuși, să promit: direcția pe care voi merge în toată cariera mea politică va fi pro România!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.