George Copos va sprijini Rapid București în momentul în care formația alb-vișinie va promova în Liga I, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
„Discut de mai mult timp cu domnul Copos despre o implicare a sa la Rapid. Iar dânsul a promis că va sprijini echipa atunci când va ajunge în Liga I. Nu am ajuns atât de departe încât să stabilim dacă va fi acţionar sau nu, însă mi-a promis că va sprijini financiar echipa. Acum rămâne ca noi să facem tot posibilul pentru ca Rapidul să promoveze în Liga a II-a, iar apoi în Liga I”, a declarat Dan Tudorache pentru Agerpres.
„Pentru Rapid este un câştig ceea ce s-a întâmplat astăzi, e un prim pas pe care domnul Copos l-a făcut spre această echipă. Dânsul a venit şi a oferit cadouri jucătorilor primei echipe, a fost dorinţa dânsului. Nu e vorba despre prime, sunt cadouri de final de an pe care dânsul a dorit să le ofere jucătorilor care azi se află pe primul loc în Liga a III-a”, a mai spus primarul.
George Copos va sprijini Rapid. Deocamdată doar a făcut cadouri
Fostul acţionar al FC Rapid George Copos a oferit marţi cadouri de final de an jucătorilor echipei giuleştene, care activează în prezent în Liga a III-a, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Primăriei Sectorului 1.
Prezenţa celui care a finanţat timp de 20 de ani gruparea alb-vişinie a fost una surprinzătoare având în vedere faptul că George Copos, condamnat în dosarul Transferurilor în 2014, a afirmat în mai multe rânduri că nu va mai reveni niciodată în fotbal. George Copos a făcut cunoştinţă la sediul Primăriei Sectorului 1 cu jucătorii tineri din lotul formaţiei Rapid, dar a discutat mai mult cu antrenorii Daniel Pancu şi Nicolae Grigore, precum şi cu managerul sportiv Florin Manea.
George Copos a preluat clubul de fotbal Rapid în anul 1993, iar în 2013 a vândut pachetul majoritar de acţiuni oamenilor de afaceri Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu. Pe parcursul celor 20 de ani în care a finanţat clubul, Rapid a câştigat două titluri în Liga I (1999, 2003), 4 Cupe ale României (1998, 2002, 2006 şi 2007) şi 4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003 şi 2007). Tot în aceeaşi perioadă, formaţia alb-vişinie a reuşit cel mai lung parcurs din istoria sa în cupele europene, atingând faza sferturilor de finală ale Cupei UEFA în 2006.
Cetățeanul TV