Galați: A început amenajarea celui mai mare Aqua Park din sud-estul României

Cea mai mare plajă urbană dar și cel mai complex Aqua Park din sud-estul României va fi construită pe malul Dunării, pe actualul amplasament al Plajei Dunărea, au anunțat reprezentanții Primăriei Galați.

Primăria Galați a informat astăzi că a fost predat amplasamentul pentru demararea lucrărilor de amenajare a plajei urbane, investiție care va fi realizată din fonduri proprii, valoarea proiectului fiind de peste 20 de milioane de lei. Autoritățile s-au ocupat de curățarea terenului de construcții care nu vor mai fi utile astfel încât de luni să fie demarate lucrările de construire a celui mai mare Aqua Park din sud-estul României. Acesta va avea o capacitate de 3.500 de persoane, iar constructorii precizează că suprafața utilă va fi de peste 22.000 de metri pătrați.

Primarul Pucheanu promite o plajă ca în filme

„Vom amenaja piscine pe toate gusturile dar și ansambluri de tobogane pentru toate categoriile de vârstă, cel mai înalt urmând să atingă aproape 20 metri.Pentru adolescenții creativi vom crea o zonă de artă urbană, vom ridica o scenă ce va permite organizarea unor evenimente atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, inclusiv proiecții de filme. Proiectul prevede și terenuri pentru sporturi de plajă dar și zonă de food, pentru care cei interesați să închirieze un spațiu vor putea să depună ofertele în cel mult o lună. Accesul în incinta Aqua Park-ului se va face pe bază de brățară pe care va putea fi încărcată suma disponibilă, astfel încât să fie prevenite evenimentele nedorite. De asemenea, vor exista două categorii de tarife, atât pentru cei care vor dori să facă doar plajă, cât și pentru cei care vor dori să aibă acces la zona de Aqua Park, astfel încât să fie accesibil pentru cât mai multe persoane”, promite pe facebook primarul Pucheanu  .  În ceea ce privește termenul de predare al lucrării, mai exact data când gălățenii se vor putea bucura de noua plajă nautică, primarul Pucheanu nu dă un răspuns precis, dar îi asigură pe facebook că anul viitor ar putea fi dată în funcțiune o piscină. „Anul viitor avem asigurările constructorilor că va putea fi utilizată plaja și una dintre piscine”, spune Pucheanu.Proiectantii s-au gândit ca bazinele cu valuri să fie dotate cu un sistem performant și ecologic de producere a valurilor.  Vor fi construite piscine de relaxare cu hidromasaj și zone de beach bar, piscină pentru aterizare la toboganele destinate adulților, piscine pentru copii cu tobogane pentru toate categoriile de vârstă, tobogane cu aterizare lentă orizontală pentru cei care nu știu să înoate. Cea mai mare atracție , în afară de piscina cu valuri, va fi un tobogan care va  atinge aproape 20 metri.

Opoziția și mulți gălățeni critică proiectul

Anunțul făcut pe facebook de primarul Pucheanu, care a susținut și o conferință de presă pentru a anunța detalii legate de proiectul de modernizare al actualei plaje, nu a întârziat să stârnească reacții, multe din ele sceptice. Reprezentanți ai partidelor de opoziție dar și mulți gălățeni s-au arătat sceptici că proiectul de modernizare va fi finalizat anul viitor,  susținând că ar fi doar o promisie de campanie electorală care nu se va concretiza și că locuitorii orașului se vor alege doar cu promisiuni și cu niște planșe frumos colorate prezentate de primar .

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.