Gabriela Firea și Lucian Romașcanu au convenit înființarea autobuzelor culturale în București

Lucian Romaşcanu
Lucian Romaşcanu

O linie specială de transport în comun care să aibă staţii la toate obiectivele culturale importante va fi înfiinţată în Capitală, au convenit primarul general Gabriela Firea şi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, anunţă Primăria Capitalei.

Potrivit Municipalităţii, în urma unor discuţii avute la Primăria Capitalei, primarul Gabriela Firea şi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, au stabilit înfiinţarea unei linii RATB speciale, care să aibă staţii la toate obiectivele culturale importante din Capitală – teatre, muzee, precum şi alte instituţii de cultură.

Primăria susţine, într-un comunicat de presă dat publicității sâmbătă, că „măsura este menită să dezvolte viaţa culturală a Capitalei”, municipalitatea neoferind detalii legate de data de la care ar urma să circule un astfel de autobuz.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.