Gabriela Firea: mă voi implica astfel încât de Crăciun Pasajul Piaţa Sudului să fie finalizat

intervenția Jandarmeriei în Piaţa Victoriei

Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că se va implica astfel încât, de Crăciun, pasajul de la Piața Sudului să fie finalizat.

„Ca primar general ales am făcut o primă vizită la șantierul pasajului din Piața Sudului, una dintre cele mai presante probleme ale bucureștenilor din acea zonă și nu numai. Pasajul trebuia terminat la finalul anului trecut. Acum suntem deja în iunie și lucrările sunt realizate în proporție de 60%. S-au făcut greșeli de către toți cei implicați. Trebuie să învățăm din aceste greșeli și să nu le repetăm. Furnizorii de utilități nu au știut exact care sunt traseele cablurilor și țevilor, Primăria nu a urmărit îndeaproape lucrările, iar constructorul a așteptat până s-au deviat toate utilitățile, nu s-a avansat cu alte lucrări”, a declarat Firea, într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Potrivit acesteia, cum se întâmplă în multe situații de acest gen, lipsa comunicării e sursa tuturor problemelor. „Banii sunt alocați de Consiliul General, dar nu se pot face plăți pentru că antreprenorul nu a emis documentele justificative pentru achitarea sumelor datorate. Din aceste motive termenul de execuție a fost decalat până la finalul lunii martie, anul viitor. Dar am primit azi asigurările că, de Crăciun, Pasajul Piaţa Sudului va fi finalizat. Acestea sunt problemele. Dar nu e suficient să constatăm de ce nu merg lucrurile. Bucureștenii așteaptă rezultate. Prin urmare, în perioada imediat următoare îi voi convoca la Primărie pe toți cei implicați în acest proiect, pentru a ieși din acest blocaj. De asemenea, voi dispune ca un reprezentant al Primăriei să fie prezent în permanență pe șantier pentru a supraveghea lucrările și pentru a interveni imediat dacă apar alte obstacole. Voi fi și eu prezentă pe șantier cât de des posibil”, a precizat edilul ales.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Implicarea Gabrielei Firea în urmărirea unor lucrări de infrastructură este la fel de ineficientă ca și participarea lui Gigi Becali la dezvoltarea unor noi tehnologii spațiale la NASA.
    Ar trebui să constituie un departament în cadrul primăriei pentru urmărirea implementării tuturor proiectelor, în care să lucreze oameni competenți și profesioniști, fără politruci, care să verifice și să se implice în derularea proiectelor împreună cu echipa de proiect a furnizorului, respectiv, respectarea planificării, controlul permanent de calitate, gestionarea problemelor și a schimbărilor, încadrarea în bugetele alocate, …
    Dacă implicarea ei se va baza tot pe oameni politici sau pe hoți și escroci profesioniști, va fi un eșec garantat, ca și până acum.

  2. Acum cateva luni, un domn șarmant si cu mult gel in par își muta biroul de primar in zona piața sudului si declara categoric si tare ca pana in Iunie se va circula normal înspre si dinspre Berceni. Cine sa fie? Nealesul care si-a dorit sa fie ales chiar de sectorul, in mijlocul căruia își așezase biroul de container. Un NEALES rămâne tot NEALES, chiar daca promite si nu face. Bafta peste 4 ani! Va găsim tot la biroul de primar din zona?

    Marius, cetățean din sectorul 4

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.