Gabriela Firea, curtată pentru a candida la președinția României

Gabriela Firea
Candidează Gabriela Firea la prezidențiale?

Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România, a declarat pentru RFI că partidul ar putea susţine candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la preşedinţie, cu condiţia ca liderul ALDE să plece de la guvernare şi să nu mai susţină această majoritate. Totodată, un alt posibil candidat ar fi Gabriela Firea.

Adrian Ţuţuianu spune că Pro România îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale din toamnă în luna septembrie: ”Îl vom desemna la începutul lunii septembrie. Cunoaşteţi deja că Victor Ponta a lansat ideea unei candidaturi comune susţinute de PSD, Pro România şi ALDE, în ideea de a asigura un echilibru pe scena politică naţională (…). Nu ştiu dacă această propunere a noastră va avea susţinerea celorlalte două partide. După cum decurg lucrurile, probabil că vor fi candidaturi separate”.

Senatorul Pro România nu exclude susţinerea Gabrielei Firea la Preşedinţie: ”Una din propunerile noastre este legată de domnul Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educaţiei. A şi gestionat funcţia de prim-ministru o perioadă scurtă de timp şi a lăsat o impresie bună oamenilor, în general, dar cred că pot fi luate în discuţie şi alte variante. Eu n-am nici o rezervă în a vă spune că o candidatură, de exemplu, independentă a doamnei Firea ar putea să fie susţinută de Pro România”.Ţutuianu spune că nu a avut asemenea discuţie cu Gabriela Firea.

Gabriela Firea nu a discutat cu Viorica Dancilă despre candidatură

Președintele PSD, Viorica Dancilă , a declarat duminică , în cadrul conferinței de presă susținute în județul Teleorman, că nu a discutat cu Gabriela Firea despre o eventuală candidatură la președinția României.  Primul ministru a spus că este foarte important ca organizaţiile partidului să susţină candidatul la prezidenţiale şi că majoritatea filialelor s-au exprimat pentru un candidat din interiorul partidului. Viorica Dăncilă a declarat în Teleorman, unde a participat la conferinţa extraordinară de alegeri a organizaţiei judeţene a PSD, că după discuţiile pe care le-a avut în mai multe filiale, marea majoritate îşi doresc un candidat din interiorul partidului la alegerile prezidenţiale din acest an.

Preşedintele PSD a mai spus că dacă se va decide în cadrul partidului că ea este cea mai bună soluţie pentru prezidenţiale nu va face un pas înapoi.

„Dacă în cadrul partidului se va considera că aceasta e soluţia cea mai bună, nu o să fac un pas în spate, dar dacă va exista un alt candidat care să stea bine în sondaje îl voi susţine cu toată forţa mea de premier şi preşedinte de partid”, a mai declarat Dăncilă.

Întrebată dacă a vorbit cu Gabriela Firea despre o posibilă candidatură a acesteia, Viorica Dăncilă a precizat: „Nu am discutat cu Gabriela Firea despre această candidatură pentru că nu mi-a spus de intenţie. Am vorbit cu ea şi i-am urat la mulţi ani”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.