Gabriela Firea, acuzații grave după ce un troleibuz a fost incendiat, în mers, în centrul Bucureștiului

FOTO: Gabriela Firea/Facebook
FOTO: Gabriela Firea/Facebook

Incendiul izbucnit la troleibuzul de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, din Capitală, a fost stins. Gabriela Firea a postat pe Facebook o poză cu vehiculul în flăcări:

„Sper ca toți cei care blochează intenționat licitațiile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine”.

Pompierii au reușit să stingă incendiul izbucnit la un troleibuz care mergea pe Bulevardul Lascăr Catargiu.

Nu s-au înregistrat victime, deoarece vehiculul era gol în momentul în care a luat foc, potrivit stiripesurse,

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a postat pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu troleibuzul în flăcări, spunând că speră ca cei care „blochează intenționat licitațiile pentru achiziția de mijloace de transport în comun să vadă această imagine cu un troleibuz în flăcări, în centrul orașului”.

Doi ani am fost șicanați cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze”

„Doi ani am fost șicanați cu licitația pentru achiziția a 100 de troleibuze. Cu mare greutate am reușit să semnăm contractul anul acesta. Așa s-ar fi întâmplat și cu autobuzele vechi, pe care le-am scos de pe traseu când au ajuns la București cele 400 autobuze noi Euro 6, achiziționate tot după o licitație îngreunată doi ani de zile”, a spus Firea, potrivit stiripesurse.

Primarul Capitalei afirmă că licitația pentru achiziția a 100 de tramvaie este în continuare blocată.

Citește și: Marcel Vela, precizări despre a treia etapă de relaxare: ‘Vor fi multe surprize plăcute. Nu vreau să spun acum care din ele’

„Se va dovedi că motivele sunt inventate. Azi (duminică – n.r.) în troleibuz nu era niciun pasager. Dar ce vor cei care blochează achizițiile de noi mijloace de transport in comun? Să se întâmple o tragedie? Ce urmăresc? Pun mai presus interesele lor, în loc de viața oamenilor? Este strigător la cer ce se întâmplă!!!”, scrie Firea.

Un troleibuz a luat foc, duminică, pe Bulevardul Lascăr Catargiu, din Capitală. Nu sunt raportate victime.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.