Gabriel Ignat demisionează de la şefia Electrocentrale Bucureşti. Se întoarce în mediul privat

Gabriel IgnatGabriel Ignat, directorul general al Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din România, a anunțat miercuri că demisionează din funcție începând cu 6 martie.

Gabriel Ignat ocupa din 31 martie 2014 funcția de director general al Electrocentrale București.

„Acum un an de zile am fost mandatat să conduc Electrocentrale București. Am acceptat această provocare, știind că va fi un proces dificil și complex în același timp. Au fost 12 luni intense, dar interesante, deopotrivă, care m-au ajutat să-mi însușesc abilități pe care nu cred că aș fi reușit să le dobândesc într-o altă companie. Am finalizat cu succes divizarea societății, în scopul fuziunii cu RADET București, am reușit să implementăm câteva strategii de management, menite să eficientizeze producția de energie termică și electrică, activitatea ELCEN. În ciuda problemelor cu care compania s-a confruntat în acest an, am reușit să menținem vânzările, chiar să generăm profit, scopul oricărei societăți comerciale, de altfel. Am luat, însă, decizia de a mă întoarce în mediul privat, dorind să folosesc experiența din ultimul an pentru dezvoltarea unor noi proiecte în energetica românească”, declară Gabriel Ignat într-un comunicat de presă.

Gabriel Ignat a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Universității Politehnica din București în 2005, cu specializarea inginer termotehnician.

ELCEN a fost înființată pe 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica. În prezent, Ministerul Energiei este acționarul majoritar al ELCEN, deținând 97,51% din titlurile companiei. ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) și din țară (40%). Societatea asigură și 4,8% din energia electrică produsă la nivel național. Pentru 2014, ELCEN estimează o cifră de afaceri de aproximativ 1,6 miliarde de lei și un profit brut de 31 milioane de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.