Fostul vicepreședinte CJ Iași Victor Chirilă, reținut de procurorii DNA

Procurorii DNA l-au reținut luni pe Victor Chirilă, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, consilier județean la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu și la fals intelectual.

Victor Chirila IasiVictor Chirilă (foto) va fi prezentat marți Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Agerpres.

În același dosar, a fost pusă sub control judiciar Irina Mihaela Rață-Hăpăleț, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ Iași la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și fals intelectual.

Cei doi sunt cercetați într-un dosar disjuns din cel al președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, trimis în judecată de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual în legătură cu serviciile de promovare a județului.

Într-un comunicat al DNA transmis luni Agerpres se arată că, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă — CJ Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției, prin procedura „cerere de ofertă”, de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL și semnat la 27 septembrie 2013.

DNA precizează că, în 19 decembrie 2013, între CJ lași și SC Laser Co SRL, a fost încheiat un proces verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea unui număr inferior de repere, față de cel prevăzut în contract, respectiv 11 din cele 16, nefiind predate și primite: albumele de prezentare, broșurile, DVD-urile cu filmul de prezentare, machetele cu proiectul conceperii și design-ului acestora.

Reperele nepredate au valoare totală, conform contractului, de peste 213.000 lei.

„În decembrie 2014, Victor Chirilă, având funcția de consilier județean, deși nu mai avea calitatea de vicepreședinte CJ, a ajutat persoanele care făceau parte din Comisia de recepție să ateste, în mod nereal, că toate bunurile au fost primite, semnând în locul președintelui CJ Iași și aprobând procesul verbal de recepție cantitativă și calitativă. Procesul verbal de recepție a fost semnat și de inculpata Rață-Hăpăleț”, susțin procurorii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.