Fostul primar din Giurgiu, Lucian Iliescu, urmărit penal

Speranţa Cliseru va fi revocată

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Lucian Iliescu, fost primar al municipiului Giurgiu, actual senator, și deputatul Marin Anton într-un dosar privind fapte de corupție.

Lucian IliescuPotrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, Lucian Iliescu (foto) este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese, în formă continuată (două acte materiale), și instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar Marin Anton, președinte al organizației județene a unei formațiuni politice la data faptei, de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În dosar mai sunt acuzați Adrian Iliescu, fiul senatorului, administrator al unor firme, pentru cumpărare de influență, complicitate la abuz în serviciu și la conflict de interese, Cezar Măgureanu, fost senator, pentru trafic de influență, și Marin Pavel, director în Primăria Giurgiu — Administrația Domeniului Public la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu și la conflict de interese.

DNA precizează că, în perioada 2010 — 2011, Lucian Iliescu, în calitate de primar, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu fiul său, a întreprins demersurile necesare pentru a favoriza firmele controlate de Adrian Iliescu, în contextul organizării de către Primăria Giurgiu a două licitații ce aveau ca obiect vânzarea unei suprafețe de 2.200 metri pătrați de teren și concesionarea lucrărilor de construcție a unui imobil cu destinația „Piață Agroalimentară” pe un alt teren în suprafață de 3.200 mp. Ambele suprafețe de teren sunt situate în zona centrală a municipiului Giurgiu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.