Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon riscă să se întoarcă după gratii

Antonie SolomonAbia au trecut câteva zile de când fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a ieşit din închisoare. El riscă acum să se întoarcă după gratii, după ce procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a fostului edil.

DNA a anunţat luni după amiază că fostul primar al municipiului Craiova Antonie Solomon a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În același dosar au mai fost trimise în judecată Liana Carmen Grigorie, aflată sub control judiciar, care la data faptelor a fost consilier juridic la Direcția Contencios Juridic și Asistență de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, pentru abuz în serviciu în formă continuată și Nicolescu Miulescu, secretar al municipiului Craiova, la data faptelor, pentru abuz în serviciu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Solomon, în calitate de primar al municipiul Craiova și președinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, împreună cu cele două inculpate, și-au exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu prilejul emiterii unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil compus din teren în suprafață de 1.310 mp și clădire în suprafață de 330 mp, situat în municipiul Craiova. Acest document a fost întocmit de către Grigorie Carmen Liana fără a ține seama că actele prezentate de persoana notificatoare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire și erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moștenitor legal său testamentar al acesteia, existența unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului și fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei și să fi primit o propunere de soluționare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10 /2001.

Grigorie a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/ 1950, deși era donat autorității publice locale prin act autentic. Prin aceste demersuri, s-a produs o pagubă în dauna Primăriei Craiova în valoare de 2.064.216 lei, echivalentul a 660.000 euro, mai arată DNA.

Citeste si: Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat condiționat. „M-aș înscrie în Partidul Proștilor”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.