Fostul primar Adriean Videanu, audiat la DNA alături de Ilie Sârbu, în dosarul lui Ioan Niculae

Videanu pune borduri

Adriean VideanuFostul primaru general al Capitalei şi ministru al Economiei Adriean Videanu şi fostul senator Ilie Sârbu s-au prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiaţi în dosarul în care este cercetat Ioan Niculae pentru instigare la evaziune fiscală şi cumpărare de influenţă.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Adriean Videanu şi Ilie Sârbu au fost citaţi de DNA pentru a fi audiaţi în calitate de martor în doarul în care sunt cercetaţi Ioan Niculae, patronul grupului SC Interagro SA, şi Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila pentru infracţiuni de corupţie.

”Am venit în calitate de martor, într-un dosar de care nu ştiu nimic”, a declarat Adriean Videanu, la intrarea în sediul DNA. În acelaşi dosar a fost audiat luni, în calitate de martor, şi Claudiu Constantin Stafie, fost secretar de stat în Ministerul Economiei. Acesta a refuzat să facă orice declaraţie la ieşirea din sediul DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi cercetează pe Ioan Niculae, pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani, iar pe Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, pentru trafic de influenţă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.