Fosta șefă a Autorității Electorale se plânge că îi este anchetată bunica de 87 de ani, deși pe numele bătrânei trecea șpaga

Avocatul care a însoţit-o, miercuri, pe bunica Anei Maria Pătru la sediul DNA a depus o cerere prin care cere audierea în calitate de martor a procurorului care instrumentează cazul, dar şi a fostului procuror Mircea Negulescu. Bunica Anei Maria Pătru nu a dat nicio declaraţie în faţa procurorilor, prevalându-se de drepul la tăcere.

Avocatul Veronel Rădulescu care a însoţit-o, miercuri, la DNA Ploieşti pe bunica fostei şefe a AEP Ana Maria Pătru a declarat că doreşte audierea ca martori a şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea, care instrumentează noul dosar de corupţie al acesteia, dar şi a fostului procuror Mircea Negulescu.

Ei doi ar trebui audiaţi în legătură cu acuzaţiile de inducere în eroare a organelor judiciare, caz în care Lucian Onea ar trebui să depună o cerere de abţinere şi să nu mai fie procurorul de caz.

Totodată, acesta a anunţat că bunica Anei Maria Pătru nu a dat nicio declaraţie în faţa procurorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere, însă procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că au pus sechestru pe un teren de o mie de petri pătraţi aflat în proprietatea sa.

De ce este chemată bunica la audieri

Avocatul susţine că nu ştie despre ce teren este vorba, întrucât nu i-au fost prezentate documente, însă surse judiciare afirmă că este vorba despre un teren din Voluntari pe care ana Maria Pătru l-ar fi cumpărat pe numele bunicii cu o parte din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la Irina Socol.

Bunica fostei şefe a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru, în vârstă de 87 de ani, a venit, miercuri, la sediul DNA Ploieşti unde a fost citată ca martor în cel mai nou dosar de coruptie în care este implicată nepoata sa. Ea a fost adusă de la patru sute de kilometri, iar avocaţii au solicitat prezenţa unei ambulanţe în zonă. Femeia a declarat că DNA i-a ”nenorocit copilul”.

Surse judiciare au declarat că procurorii au chemat-o pe bunică în contextul în care suspectează că Pătru ar fi cumpărat pe numele acesteia un teren în oraşul Voluntari, iar banii pentru achiziţionarea acestuia ar proveni din infracţiunea de trafic de influenţă.

În numele bătrânei

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost plasată sub control judiciar, miercuri după-amiază, în al doilea dosar de corpţie deschis pe numele ei de către DNA Ploieşti. Procurorii o acuză că a cerut de la firma Siveco un milion de euro şi a primit 600.000 de euro, susţinând că va interveni la directorul unei instituţii să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software. Pătru spune că denunţătoarea sa este Irina Socol şi susţine că aceasta este ”bolnavă”, ameninţând că îi va face plângere penală.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DNA, în noul dosar de corupţie deschis pe numele Anei Maria Pătru aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

”În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanţii unei firme de software suma de 1 milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului unei instituţii publice cu atribuţii de control şi a promis că-l va determina să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de de software. În acelaşi context, inculpata a primit, în trei tranşe, în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 – suma de 400.000 euro, sumă remisă şi primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeaşi marcă; sfârşitul lunii noiembrie 2013 – suma de 100.000 euro şi în cursul lunii martie 2014 – suma de 100.000 euro)”, spun procurorii DNA.

Anchetatorii arată că, începând din iulie 2013 şi până în noiembrie 2016, Ana Maria Pătru a disimulat adevărata natură a provenienţei şi beneficiarul real al sumei de 600.000 de euro cumpărând pe numele unei rude un teren de 1000 de metri pătraţi în valoare de 130.000 de euro, în oraşul Voluntari, cumpărând pe numele altei rude un apartament de 80.000 de euro în Constanţa, plătit 75.000 de euro cash şi 5.000 de euro prin virament bancar, precum şi investind 437.000 de euro într-o casă contruită pe terenul din Voluntari şi în amenajarea apartamentului din Constanţa.

”La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat şi înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ privind existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, pretins comisă de directorul instituţiei publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunţul – obiect al infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reţinută în sarcina sa, este mincinos” menţionează DNA.

La ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a petrecut miercuri aproximativ şapte ore, Ana Maria Pătru a spus că este victima uni denunţ mincinos făcut de Irina Socol, cu care a avut o relaţie de prietenie.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.