O fabrică de confecții cu aproape 500 de angajați din Brăila a fost închisă temporar, după ce 42 de salariați s-au infectat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc.
„În județul Brăila, un operator economic cu 476 de angajați a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariați au fost diagnosticați pozitiv COVID-19 iar 343 au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară pe care o respectă pentru protecția lor și a celor apropiați”, a anunțat prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, pe Facebook.
Prefectul județului Brăila a mai anunțat că a informat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, căreia i-a solicitat o soluție pentru angajații care nu pot munci, dar nici nu primesc șomaj tehnic
„Întrucât în acest moment, urmare a deciziei CCR, nu este cert dacă salariații care au primit recomandarea izolării vor primi concediu medical, iar restul salariaților nu beneficiază de șomaj tehnic, conform prevederilor legale in vigoare, i-am comunicat ieri doamnei ministru Violeta Alexandru această situație, solicitându-i sprijinul pentru soluționarea problemei.
Doamna ministru a înțeles situația dificilă în care se găsesc atât antreprenorul căt și salariații și am convenit asupra unei propuneri de modificare a OUG nr.30/2020, ordonanță care stabilește măsuri în domeniul protecției sociale în contextul răspândirii SARS-CoV-2.
Propunerea de modificare ce urmează a fi înaintată în cel mai scurt timp Guvernului, vizează acordarea indemnizației de șomaj tehnic salariaților angajatorilor a căror activitate este întreruptă sau redusă ca urmare a apariției unui focar SARS-CoV-2 sau ca urmare a izolării ori carantinării personalului. Indemnizația se va acorda pe toată perioada în care activitatea este întreruptă sau redusă”, a mai explicat prefectul Cătălin Boboc.
De la începutul pandemiei de coronavirus, la Brăila au fost înregistrate, în total, 330 cazuri de îmbolnăviri. 15 persoane au decedat: 10 confirmate în Braila, 4 din Galaţi şi unul din Tulcea, acestea din urmă fiind transferate la Brăila.
Cetățeanul TV