Fiul lui Alain Delon și Mickey Rourke filmează la Oradea, alături de vedete din România

Alain și Anthony Delon
Alain și Anthony Delon

Fiul celebrului actor Alain Delon, Anthony Delon, se află la Oradea, unde de luni, 6 februarie 2023, a început filmările la pelicula „21 de rubini”, alături de Mickey Rourke și de mai multe vedete din România și nu numai (Dorel Vișan, Ela Ionescu, Magda Catone, Răzvan Vasilescu, Mickey Rourke și Elisabetta Pellini).

Filmul este regizat de un preot orădean Ciprian Mega și va pune urbea de pe Crișul Repede pe harta internațională a cinematografiei.

Sunt în România, la Oradea, unde luni, voi începe munca (la n.r.) un film. O producție românească, cu un realizator tânăr, un film care are două particularități, plăcute amândouă: prima este că mă voi reîntâlni cu Mickey Rourke pentru filmări, iar a doua este că regizorul este un tânăr preot ortodox. Religia dă un fel de inspirație aparte. Tipul e serios, a avut filme selectate la Berlin, la Moscova”, a transmis actorul într-o filmare postată pe instagram.

Povestea

Filmul prezintă povestea unei tinere procuroare (Nina – interpretată de Corina Moise). Alături de iubitul său, Yuri, un regizor de film, Nina lucrează la un scenariu, inspirat dintr-un tablou de familie.

Yuri va fi jucat de actorul franco-american Anthony Delon, fiul celebrului Alain Delon. Și omul de radio Daniel Buzdugan va juca în acest film, alături de Anthony Delon și Mickey Rourke.

Filmările se vor desfășura în mai multe imobile emblematice pentru Oradea, precum Teatrul Regina Maria din Oradea, Casa Darvas La Roche, Sinagoga evreiască sau Palatul Apollo. În Palatul Apollo, filmările vor avea loc în spațiile ocupate de societatea de avocatură deținută de avocatul Răzvan Doseanu. Acesta le va pune realizatorilor la dispoziție birourile firmei, transmite Radio Cluj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.