Firea vrea să „albească” companiile municipale în CGMB. Prefectul incomod al Bucureștiului va fi schimbat azi

companiile municipale

Companiile municipale. Gabriela Firea vrea să scoată castanele din focul penal cu mânuțele consilierilor generali din CGMB (Consiliul General al Municipiului București). Incomodul prefect al Bucureștiului Sever Stana, cel care a cerut dizolvarea companiilor municipale, va fi schimbat azi din funcție, au declarat pentru „Cetățeanul, surse confidențiale.

Ea le cere consilierilor ca în ședința de miercuri, 31 iulie, să bage forțat în legalitate cele 20 de companii care trebuie desființate, cum au hotărât definitiv judecătorii, deoarece hotărârile de înființare a acestora au fost votate ilegal, cu majoritate simplă (peste de 50%), nu cu cel puțin 2/3 (peste 67% din voturi) cum era legal.

Companiile municipale trebuie dizolvate, nu „albite”

Or, în loc să treacă deîndată la procedurile de radiere pentru companiile municipale ilegale, după ce Instanța a anulat hotărârile CGMB de înființare a acestora, primarul general vrea să profite ilegal, susțin juriștii consultați de „Cetățeanul” de Codul Administrativ, adoptat recent și să „legalizeze” retroactiv companiile ilegale.

Ar fi fără precedent, spun juriștii, ca printr-un act administrativ (hotărâre a Consiliului General) să se infirme o hotărâre judecătorească definitivă! Mai mult, susțin aceleași surse, prevederile Codului Administrativ nu pot retroactiva, adică nu pot fi aplicate prevederile unei legi din 2019 pentru hotărârile de înfiin țare a companiilior municipale, aprobate în 2017!!!

Cătălin Deaconescu: „Constituția și principiul separației puterilor în stat, facultative pentru «specialiștii» din Primărie”

Cătălin Deaconescu
Consilierul general PNL Cătălin Deaconescu, fost prefect al Capitalei

Consilerul general Cătălin Deaconescu, jurist și fost prefect al Capitalei susține că legea fundamentală a României, principiul separației puterilor în stat și garantarea statului de drept sunt opționale ori căzute în desuetudine pentru ”specialiștii” din PMB!

El arată că efectele unei hotărâri judecătorești definitive nu pot fi înlăturate printr-un nou vot al Consiliului și aduce în atenție ce statuează Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia CCR 460 din 2013): ”Hotărârea judecătorească produce efecte din momentul pronunțării, iar după rămânerea irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională (…) a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu, reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a Justiției”.
„Oare profesorii de drept administrativ din mediul universitar românesc ce poziție ar avea față de modul ”ingenios” în care li se răstălmăcesc opiniile exprimate în literatura de specialitate?”, întreabă Deaconescu.

Orlando Culea: „Se încalcă Constituția și Codul Civil”

companiile municipale
Fostul președinte de ședință al CGMB denunță și el manevra de „albire” a companiilor municipale

Jurist la rândul său, consilierul general Orlando Culea atrage atenția asupra încălcării mai multor prevederi constituționale și legale.

„În urma analizării ordinii de zi a sedintei ordinare din 31 iulie 2019 a CGMB si văzând proiectele de hotărâre ce privesc confirmarea înființării societăților comerciale înființate în 2017 de municipalitate, societăți ale căror acte juridice de înființare au fost anulate de către instanță, sunt încălcate: principiul constituțional prevăzut în art. 15 alineat (2) din Constituția României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile și dispozițiile art. 6 din Codul Civil respectiv:
 – legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă;
actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi (această dispoziție este aplicabilă în situația curentă și este una impusă de lege)
– dispoziţiile legii noi se aplică exclusiv actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”, a declarat consilierul general Orlando Culea, fost președinte de ședință în CGMB.

Culea atrage ateția că votarea acestor proiecte de hotărâre cu încălcarea legii, reprezintă asumarea consecințelor legale în viitor deoarece consilierii generali nu sunt exonerați de răspunderea administrativă, civilă și penală.

Conspirație? Prefectul Capitalei va fi schimbat astăzi

companiile municipale
Marius Ghincea, director în Primărie, va fi noul prefect al Capitalei, spun surse de încredere. Greu de crezut că va deranja companiile municipale

Sever Stana, prefectul Capitalei, cel care a cerut dizolvarea companiilor municipale și a chemat în judecată Primăria pentru despăgubirile ilegale din Parcul Verdi va fi schimbat din funcție, au declarat, în exclusivitate pentru Cetățeanul, surse apropiate Executivivului.

Potrivit acelorași surse, noul prefect va fi Marius Ghincea, director general în Primărie, fost prefect de Ilfov și un apropiat al familiei Primarului, potrivit surselor. El va face echipă cu Adrian Petcu, secretar de stat în relația cu Prefecturile. Și acesta din urmă a fost prefect de Ilfov și de București și este tot un apropiat al familiei primarului Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.