Cel puțin trei femei, dintre care una cu cetățenie franceză, și-au pierdut viața, iar alte nouă persoane au fost rănite după ce un dispozitiv exploziv a fost detonat sâmbătă în toaleta unui centru comercial din Bogotá.
Anterior, primarul capitalei columbiene, Enrique Peñalosa, evocând un „atentat laș la centrul comercial Andino”, anunțase că o femeie cu cetățenie franceză a murit iar 11 persoane au fost rănite.
„Tânăra (moartă) este o tânără franțuzoaică de 23 de ani”, le-a spus jurnaliștilor primarul Bogotei, conform agenției EFE. Potrivit noilor informații difuzate de agenția spaniolă, care citează Clinica del Country, alte două femei, de 27 și 31 de ani, au decedat „ca urmare a leziunilor suferite”.
Parchetul columbian a anunțat că un procuror antiterorism va conduce ancheta în acest caz. Președintele columbian, Juan Manuel Santos, a scris pe Twitter că i-a ordonat directorului Poliției, generalul Jorge Hernando Nieto, „să conducă investigația și să-l țină la curent”. De asemenea, șeful statului columbian și-a exprimat „solidaritatea cu victimele”.
Mai mulți martori au declarat că explozia a fost foarte puternică și că imediat s-a simțit un fum dens. Potrivit primelor informații comunicate de poliție, explozia s-a produs în jurul orei locale 17,00 (00,00 ora României) într-o toaletă a centrului comercial, care este situat într-o zonă foarte frecventată de străini.
Centrul comercial Andino, aflat într-o zonă exclusivistă din Bogotá, era plin de oameni veniți să cumpere cadouri înaintea Zilei Tatălui, care se sărbătorește duminică în America. Centrul a fost evacuat după explozia produsă la toaleta de femei de la etajul al doilea. Poliția a indicat că dispozitivul exploziv ar fi fost plasat într-un vas de toaletă.
Cetățeanul TV