Evaluarea Națională 2016. Peste 150.000 de absolvenți participă la examenele care încep luni

În total, 153.522 de candidaţi sunt aşteptaţi să se prezinte în cele 4.809 centre de examen în care se va desfăşura Evaluarea Națională 2016, a anunţat sâmbătă Ministerul Educaţiei.

Prima probă din cadrul examenului are loc luni, la limba şi literatura română.

Marţi, 28 iunie, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă. Proba scrisă la Matematică, ultima din cadrul acestui examen, se va desfăşura miercuri, 29 iunie. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16:00. Eventualele contestaţii pot fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 iulie.

Pentru prima dată în procesul de evaluare a lucrărilor elaborate de candidaţii care susţin Evaluarea Naţională 2016, comisia naţională de examen a decis ca acestea să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

„În vederea semnalării eventualelor disfuncţionalităţi apărute în derularea acestui examen, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia publicului, începând de luni, 27 iunie, linia TEL VERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Linia telefonică 0800801100 va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării probelor, între orele 8-17”, se mai arată în comunicatul Ministerului Educației.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.