Europarlamentarul Dan Motreanu: „Stop deșertificării în Uniunea Europeană!”

FOTO: Dan Motreanu/Facebook
FOTO: Dan Motreanu/Facebook

Europarlamentarul Dan Motreanu, membru al PPE, cea mai mare familie politică din Parlamentul European, cere măsuri concrete pentru soparea deșertificării în Uniunea Europeană.

„Stop deșertificării în Uniunea Europeană! Solicitarea pe care am adresat-o Comisiei Europene, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, de a avea un plan european pentru combaterea deșertificării în UE a fost votată astăzi în plenul reunit al Parlamentului European! Deși deșertificarea și degradarea terenurilor sunt amenințări actuale și în creștere în UE, Comisia Europeană nu are o imagine clară cu privire la aceste provocări, măsurile luate pentru combaterea deșertificării fiind, de cele mai multe ori, lipsite de coerență.

Este un semnal de alarmă care nu mai trebuie ignorat, fiind evidențiat de altfel și într-un raport recent al Curții Europene de Conturi. Perioadele tot mai lungi de seceta din ultimii ani și tehnicile agricole intensive au provocat deșertificarea terenurilor în majoritate statelor europene, inclusiv în România. Aceste fenomele duc la infertilitatea solului, scăderea rezisteței terenurilor și, foarte grav, la reducerea drastică a producției de alimente și scăderea calității apei în zonele afectate. Proiectele UE legate de deșertificare sunt repartizate între diferite domenii de politică ale UE, în principal dezvoltarea rurală, protecția mediului și politicile climatice, cercetarea și politica regională.

Desigur că proiecte punctuale finanțate din aceste programme pot avea un efect pozitiv asupra combaterii deșertificării, dar nu sunt suficiente pentru a stopa fenomentul. Pentru combaterea deșertificării, UE are nevoie de un Plan European inclus în Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice.

Trebuie să avem o evaluare completă cu privire la degradarea terenurilor din Uniune, trebuie ca toate statele membre să se coordoneze între ele, să facă schimb de bune practici pe care să le pună în aplicare și să atingă obiectivul privind neutralitatea din punctul de vedere al degradării terenurilor până în 2030”, transmite europarlamentarul Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.